Archives for : bucuresti

Jafurile perfecte! Sau…nu.

Imi amintesc ca citeam in vremea copilariei/adolescentei, un almanah dedicat literaturii politiste, in care apareau povesti cu tot felul de intrigi complicate si cazuri, aparent, fara rezolvare. Una din povesti era despre o crima petrecuta intr-o camera inchisa pe dinauntru. Mi-am adus aminte de asta in contextul unei serii de furturi din locuinte cu acelasi mod de operare: intrat, furat doar lucruri mici, de valoare, fara deranj, iesit si incuiat la loc. In general victimele raportau disparitia dupa cateva zile, facand cercetarile la fata locului, practic, inutile. Uite povestea:

“Azi un caz, maine unu, tot asa, de vreo doua saptamani, de toata lumea era cu nervii la pamant. Deja, in lipsa unor explicatii mai bune, victimele incepusera sa se acuze reciproc de infidelitati care ar fi dus la disparitia bijuteriilor si a banilor din case. “Ai venit cu vreo curva si ai platit cu bijuteriile mele!”, “Ti-o tragi cu postasul si ii dai banii mei!”, discutii despre divort si o gramada de presiune pe noi, care stiam ca nu asta e realitatea, dar nu puteam sa demonstram nimic.

Am luat la puricat toata zona in care se intamplasera cazurile, bloc cu bloc, scara cu scara, magazin cu magazin. Intr-un magazin am gasit pe o poza de pe camera de supraveghere…doua cefe! Un barbat brunet si unul blond, primul mai uscativ si clapaug, al doilea cu calvitie laterala si perciuni lungi, amandoi inalti. La nici unul nu se vedea nici un centimetru de fata. Ne-am pus pe studiat arhive, baze de date cu suspecti, verificari in teren, patrulare in zonele cu probleme, discutii cu informatori, tot tacamul. Dupa multe zile, in fata unei scari de bloc cu interfon, un brunet astepta sa intre in scara cu o vecina binevoitoare, cica sa mearga la “cineva”.

L-am scuturat putin si numai ce incep sa cada chei brute si pilite pe lungime, un speraclu, ce mai, o trusa intreaga. Plus ca baiatul era “absolvent” la fara frecventa. Poza, comparatie cu “ceafa” care ne urmarea de atata vreme: BINGO! In baza de date, apare si “ceafa” blondului, fra-su, mare jmecher in deschis usi de apartament. Neavand nimic sa-l agatam, i-am dat drumul si ne-am lipit de el ca scaiul. Trebuia sa-i prindem cu ceva serios, ca sa putem sa-i ascundem.

Iar zile de urmarire permanenta, intrau in diverse scari de bloc, stateau cam doua ore, ieseau si glont la case de amanet ca sa dea ce picase la cules, de regula bijuterii. Intram in urma lor, luam usa cu usa, nimic. Nu tu usa deschisa, nu tu urme de fortare, nimic. Se repeta blestemul, apareau reclamatiile dupa doua-trei zile cand era deja prea tarziu sa mai cercetam locul faptei si, in plus, nu mai puteam sa-i legam pe “baietii nostri” de cazurile reclamate.

La ultima lucrare, dupa ce a stat brunetul vreo trei ore intr-un bloc si pe urma s-a dus glont catre un amanet din sectorul lui “Almanahe” am facut descindere mare in blocul cu pricina, blocat tot, nimeni nu intra, nimeni nu iese. Am luat tabelul cu locatari, i-am cautat pe fiecare i-am adus de la munca si i-am pus sa-si verifice casele la milimetru. Problema si mai mare e ca nu stiam ce cautam, nu stiam ce au furat si se pregateau sa amaneteze. La inspiratie am trimis o colega peste ei in amanet sa-si amaneteze inelul de logodna si sa vada ce au pus baietii pe masa. Oamenii se targuiau pentru un pumn de bijuterii, la oferta. Iese colega, intra baietii de la noi gramada, saracu proprietar de amanet, cetatean arab, amutise cand a vazut un val de politisti care ii inunda pravalia.

Sase ore a durat pana am reusit sa dam de pagubas, timp in care asta facea misto de noi, ne lua la impins vagoane ca el pleaca sigur acasa ca n-avem cu sa-l agatam. Noi eram deja la ultimele apartamente verificate bucata cu bucata, perspectiva de a-i da satisfactie hotului ne apasa din ce in ce mai tare, cand apare unul de la un apartament de care deja trecusem si ne spusese ca el are usa beton si ca lui nu i-e frica ca l-au calcat hotii. Spasit, ne zice ca nu mai gaseste lanturile de aur ale nevestei.

Punem mana pe telefon sunam la baietii care-l tineau pe ala in amanet, fac poze la pumnul de bijuterii, trimit pe telefon (traiasca tehnologia), ii aratam omului care confirma ca ale lui erau.

Noi URAAAAA, hotul in amanet, muci.”

Caz real, aceeasi echipa cu cea din cazul de care v-am zis aici.

4 martie 1977

Eram deja maricel, 5 ani si un pic, dar dormeam tot in patut cu gratii, ca asa era pe atunci, tineai patutul pana nu mai incapeai in el. Eram acasa cu tataie si (cred) ca si cu mamaie, nu bag mana in foc. Ai mei cred ca erau plecati “in vizita” cum se zicea pe vremea aia. Cand a inceput zguduiala, fiind la etajul 6/9, intr-un bloc d-ala mai mult lung decat lat, cred ca prima chestie pe care am realizat-o a fost ca se misca patul cu totul. Stiu ca tataie a intrat in camera, ne-a luat pe sus, a fugit pe hol-ul apartamentului (decomandat, cu un hol lung intre sufragerie si celelalte doua camere), iar cand am ajuns la usa dintre hol si sufragerie ne-am trezit ca alunecase recamierul si blocase trecerea. Ne-a dat peste spatarul de la recamier, apoi a trecut si el, noi fugind deja spre hol-ul de la intrare, ca sa iesim din casa. Fix in urma lui a picat toata biblioteca de pe peretele din dreapta, era din aia pana la tavan plina ochi cu carti, l-a ratat de putin. Pana am ajuns pe holul blocului se mai linistise treaba, am coborat pe scari si ne-am strans cu ceilalti vecini pe langa bloc. Fara telefoane mobile, fara alte metode de comunicare, nu vreau sa-mi imaginez prin ce-au trecut ai mei pana ne-au gasit. Din fericire, in zona aia (Drumul Taberei) nu s-a prabusit nimic, in 1977 blocurile erau destul de noi asa ca, una peste alta, “de cutremur” n-a fost foarte rau pentru noi, aia micii.

Un caz, ca toate cazurile…

…la o sectie de politie din Bucuresti, intr-o echipa specializata in cercetari spargeri, furturi, jafuri si talharii. Incerc sa redau povestea (aproximativ) asa cum am auzit-o.

Vine o doamna la noi la sectie cu o reclamatie: i se furase telefonul din mana de pe strada. A venit ala la ea, i-a dat una in fata de a pus-o la pamant, a furat telefonul si a fugit. Din ce povestea, aveam deja o lista de suspecti in cap, clienti mai vechi care operau cam asa. Am verificat cu baietii de la tehnic, telefonul era deschis, dar nu puteau sa-l localizeze. Ne-am strans repede intr-o sedinta, bah cum facem sa-i agatam p-astia. Numai ce-i vine unuia o idee, o ia pe o colega de-a noastra si-i zice: ai facebook? Aia zice ca nu. Iti faci. Du-te acasa, ia niste haine sexy, facem niste poze cu telefonul, facem un profil de facebook frumos. Tipa se prinde unde batea colegul, se executa. Vine inapoi imbracata super sexy, machiata, rujata, tot tacamul. Facem poze, facem profil, mai stam putin si o punem sa sune pe numarul telefonului furat. Nu zici ca papagalii aia raspund. Ba si unde ii ia asta la facut din vorbe, cum ca a sunat la un cordaci al ei, ca cine e la telefon, ca una ca alta, ca ea trebuie sa si-o traga repede si daca ala care a raspuns e dispus sau nu. Ala de pe partea cealalta, sa se dea rotund, incepe: bah ca oi fi vreo borata disperata, cine ar vrea sa dea la tine, date-n aia mea si tot asa. La care tipa ii zice: auzi bah, ai net pe telefon? Ia baga aici un ochi la profilul meu de facebook si daca iti place, suna-ma inapoi. Da’ vezi sa ai banii pregatiti, ca nu pupi nimic gratis. Si pac, inchide. In 20 de minute suna ala inapoi, in limba. Ca papusha, sa vezi ce-ti fac, ce buna esti, mama ca te zapacesc si alte harfe d-astea. La care ea de colo: bine ma, daca ai sange in instalatie hai sa ne-o tragem in seara asta, zi unde si io vin. Tartanu’ pune botu si ii da o adresa….in Ferentari. Stabilesc ei o ora si inchid. Ne-am strans si am pornit, sa fim acolo din timp, sa filmam treaba. Am plecat cu niste harburi de masini, sa nu batem la ochi. Colega urma sa vina mai tarziu, singura cu taxiul. Am ajuns la adresa, ne-am raspandit, care printr-o scara, care pe dupa vreun stalp, taraba, d-astea. Stateam, ochii cat cepele. Trece ceva vreme, se face aproape de ora de intalnire, apare si fata noastra, se da jos din taxi numai craci si tocuri. Cum statea ea asa pe trotuar, ne dadea prin microfon, ca o plantasera baietii: bah sa fiti cu ochii pe mine ca poate ma ia cineva pana sa apara clientii si jur ca va omor. Noi ne gandeam ca am fi luat-o si noi o data, la cum arata. Bah si fix la ora, apare o masina, se dau jos doi ghertoi si vin la tipa. Se baga ei in vorba, dar noi aveam grija de cum ne prindem ca sunt clientii pe care ii cautam si cum daca sunt cu marfa la ei. Colega iar salveaza situatia: baietasi, nu prea aratati de mine asa, aveti si voi ceva mai de Doamne ajuta sau sunteti pe janta? La care unu, ca sa se dea rotund, pac scoate telefonul cu pricina si incepe sa se laude: uite papusa, telefon ultimul racnet, n-ai vazut tu asa ceva, nu umbla oricine cu d-astea. Noi cand l-am vazut ca scoate telefonul si ne-am prins ca era fix ala de-l cautam, am sarit gramada pe ei. A tras un coleg cu o masina langa ei, au sarit care erau mai aproape, pe unul l-a luat pe sus un coleg si l-a trantit direct in masina, dar cu al doilea a fost halimai. A venit un coleg mai mare asa, l-a luat de mijloc, l-a rasucit in brate si zdrang l-a dat cu capul de asfalt de s-a turtit ala instantaneu. Pe urma pac cu el in portbagaj si noi toti gramada in masina. Demareaza ala in tromba, merge vreo 300 de metri, cand se uita in retrovizoare…o uitasem pe colega in statie. Ora era 3 spre dimineata, ea arata cam ca Gina Pistol…singura pe un trotuar in Ferantari. Grav! Baga soferul marsarier, s-a aruncat in masina din mers si vira la sectie. Pe drum eram cam stransi la cur, ca ne gandeam ca ala care pupase asfaltul poate o mierleste dracu in portbagaj, dar cand am ajuns la sectie si l-am scos, era intreg, al dreacu…

Caz adevarat, povestit aproximativ…de unde si lipsa de formatare 🙂

%d bloggers like this: