Terminam postul precedent, cel despre #digitalfitness cu mentiunea optimista ca o sa mai revin cand o sa am noutati. Ei bine, n-am mai revenit mai bine de un an, dar nu pentru ca n-as fi avut noutati, ci pentru ca n-as fi stiut de unde sa incep cu ele, asa de multe au fost. Sau, poate nu foarte multe, dar de substanta.
Sa reluam povestea din august 2015:
am continuat sa merg la sala, sa monitorizez diverse aspecte ale vietii mele cu multiplele aplicatii, am mai scazut in greutate, am mai pus la loc, am atins iar un platou, am avut iar un atac de “lasat pe tanjala”, basically, totul era monoton si marginit.
Noiembrie 2015. Nu mai stiu exact daca am auzit o reclama la Gherila, am vazut un panou stradal, sau o combinatie din cele doua, cert e ca am aflat de existenta unui program de fitness si nutritie pe care il sustinea Valentin Vasile sub numele (pe atunci) limitless. Reclama era pentru deschiderea noului studio, in zona Victoriei (fericita coincidenta).
Am intrat pe site, am mai intrebat in stanga si in dreapta, am luat referinte de la my lovely 3% wife care a incercat toate salile si toate programele de fitness din lum si, evident, nu ratase Limitless. Feedback pozitiv, feeling la fel, imi iau inima in dinti sa le scriu pentru o oferta. Bam! Trei luni platite upfront, pretul destul de maricel, total buget mult peste capacitatile buzunarului meu, mai ales ca urma decembrie, luna cadourilor.
I-am raspuns lui George, cel cu care ma conversam, i-am zis cinstit si lautareste ca n-am banii aia, i-am multumit frumos pentru oferta si am zis ca aia e, n-a fost sa fie. Oricum aveam impresia ca treaba pe care o faceau era ceva next level, care necesita commitment si incepusem sa ma gandesc ca poate e mai bine ca nu s-a legat, ca poate nu faceam fata si ma demoralizam de tot.
E, cu soarta nu te pui si nici cu George (unul dintre cei mai buni oameni de marketing si vanzari cu care am interactionat ever). Omul nu s-a lasat, “mirosise” clientul asa ca m-a “pescuit” cu o oferta de nerefuzat: vino matale o luna si daca iti place, mai vedem pe urma, daca nu, multumim de participare. Asa mai veneam de acasa si cu bugetul si cu ideea ca daca nu ma descurc, macar n-a fost mare paguba.
Fastforward cateva saptamani, cateva mailuri schimbate cu George si cu Madalina, sa ma asigur ca am loc in sesiunea care incepea pe 18 ianuarie 2016, programare la evaluarea initiala (de cand cautam eu un cantar destept care sa-mi zica nu ca sunt gras, ci pe unde sta grasimea aia mai exact) si iata-ma la primul antrenament.
La Revvolution (numele actual al programului), sunt mai multe grade de dificultate. Diferentele nu sunt date atat de mult de complexitatea exercitiilor, sau de cerintele antrenorilor, cat, mai degraba, de cat vrea fiecare sa traga. La nivelele mai de jos, e mai light asa, mai poti sa faci o pauza, mai poti sa lucrezi un exercitiu in forma mai usoara (gen flotare cu sprijin pe genunchi), iar antrenorii insista sa faci in ritmul tau, sa-ti asculti corpul si sa te opresti daca simti ca e prea mult. Eu am luat-o fix de la cel mai de jos nivel, Grow. Intuisem cumva ca o sa facem chestii pe care nu le mai facusem de ani de zile, cu care corpul meu nu mai era obisnuit, chiar daca mai mergeam la sala, mai alergam si credeam ca sunt oarecum fit. Oh si cat de tare ma inselam cu partea asta. Dupa primul antrenament am stat 10 minute in vestiar, pe banca, cu capul in maini si rugandu-ma sa nu mor, sa nu imi cedeze inima. Vedeam stele verzi, fara exagerare. Mi-am revenit, a urmat starea aia de satisfactie pe care o ai cand stii ca ai facut ceva bine, ca ai dat tot ce-ai putut. Apoi, 24 de ore mai tarziu, s-a instalat cea mai chinuitoare si crancena febra musculara. Uitasem ca si asta e un efect.
Cum ziceam, intrasem in sala cu ideea ca sunt fit, ca “duc”, asa ca am tras de mine cat am putut, sa nu ma fac de ras (mi-a trebuit ceva vreme sa ma prind ca la Revvolution nu te judeca nimeni, nici colegii, nici antrenorii). Am reusit sa merg mai departe si sa vin la urmatorul antrenament doar spunandu-mi ca daca am rezistat la primul, lucrurile nu pot merge decat spre mai bine si o sa fie din ce in ce mai usor. Corect, in teorie, in practica, nu chiar asa. Al doilea antrenament si urmatoarele cateva au fost din ce in ce mai grele, febra musculara s-a “cronicizat”, nu apuca sa-mi treaca dupa un antrenament ca se instala urmatoarea, ma durea si radacina parului la un moment dat. Cand am tras linie dupa prima luna (in care respectasem si planul alimentar care vine la pachet) aveam minus 3 kile, toate din grasime. Ma durea tot corpul, cand mergeam gemeam, cand ma asezam gemeam, cand ma ridicam gemeam, ce mai , eram a walking pain. Ce-am facut? I-am scris lui George ca mai vreau doua luni, evident. 🙂
Si uite asa, din luna in luna, am implinit, recent, un an de Revvolution!
In anul asta am avansat de la Grow la More, apoi la Up si, intr-un final, la Pro (cea mai hardcore grupa), am trecut de la doua antrenamente pe saptamana la trei, mi-am imbunatatit in mod vizibil (si pentru mine si pentru cei din jur) tonusul muscular, am redescoperit muschi pe care nu imi aduceam aminte ca-i am si sper sa-i vad mai des si sa imi faca cunostinta cu alti prieteni de-ai lor. Am pierdut definitiv niste masuri la haine (le declar nule) si tot asa. O experienta extrem de pozitiva pe care sper sa pot sa o continui pentru cel putin inca un an.
Anul 2017 si anul 2 de Revvolution au inceput extrem de bine, cu o clasa noua, VO2Max Combat, care parca e gandita sa-mi aduca aminte de tinerete.
La mai mare (in procente de masa musculara, evident)!