Cu multi, multi ani in urma, pe vremea cand faceam butoane la radio, era o emisiune facuta de un italian galagios si vorbaret impreuna cu sotia lui. Piero si Laura Lombardo. Emisiunea se chema Piazza Italia si era un magazin cu de toate, facut dupa o reteta pe care Piero o adusese de acasa, din Italia, de la Radio DeeJay, unde lucrase la un moment dat.
Piero era, de loc, din Sicilia, dar vorbea italiana de uz general, fara accentele care faceau “siciliana” extrem de greu de inteles. Emisiunea o prezenta in italiana, pe un post de radio romanesc si nimeni nu avea o problema cu asta. Cand era nevoie, Laura facea un mic rezumat in romana.
Daca imi aduc bine aminte, emisiunea era zilnica, in fiecare dupa-amiaza si, ca toate emisiunile mai complicate, era o spaima printre colegii butonari. Asa ca pica pe mine de cele mai multe ori.
Piero era, cum ziceam, extrem de expansiv, un adevarat italian, vorbind mereu tare si avand mereu o verva aparte. Laura era cea calma, care atenua exploziile de exuberanta ale sotului, cand era cazul.
Incet incet, emisiune cu emisiune, am devenit oarecum prieteni, am inceput sa iesim in oras seara sau in weekenduri.
Piero mi-a explicat ca adevarata pizza italiana are blatul extrem de subtire si m-a dus sa mananc o vera pizza italiana, la Horoscop, in Unirii, unde mi l-a aratat, foarte linistit, pe reprezentantul Mafiei in Romania, care manca la o masa alaturata si cu care s-a salutat politicos. Mai tarziu i-am cunoscut si pe prietenii lui italieni, tineri, batrani, bogati sau mai putin, dar toti gagicari peste masura, mereu cu ochii dupa o prada noua.
Dupa radio, cealalta pasiune a lui Piero era gatitul si, in calitate de chef, a tinut cateva restaurante in Bucuresti si pe langa. El mi-a explicat si conceptul de trattoria, restaurantul/bodega/taverna tipic italieneasca, cu anumite feluri de mancare si mai ales un public anume.
Am invatat multe de la Piero, in primul rand italiana, iar dupa ani, cand ne mai auzeam la telefon, insistam sa o rup pe italiana, ca sa mai exersez, desi romana lui era foarte OK.
Am ajuns, la un moment da, la el acasa, la o lasagna cum nu mancasem nicaieri, in nici o tratorie/pizzerie de pe la noi. Sper sa nu ma insele memoria, dar cred ca la momentul ala aparuse si Anastasia, fetita lui, dar cred ca era foarte mica.
Fast forward pana azi, cand, dupa ce m-am imprietenit pe FB cu Anastasia, acum la liceu si am intrebat-o ce mai fac ai ei mi-a spus ce, cumva, am stiut inainte sa citesc textul mesajului ei: Piero a murit acum 4 ani.
Adio, Piero, mio grande amico. Grazie!