Archives for : March2014

The Administrator strikes back

Resistance is futile, closing the door is futile, the smell is almighty!!!

blog.naie.ro

Diverse in diverse 2

Ca tot vorbeam in postul anterior de faza cu interceptările care suna ca fiind de fapt lucrate in laborator, iata peste ce articol am dat in Cotidianul, ziar cunoscut pentru sursele apropiate serviciilor.

http://m.cotidianul.ro/article.php?id=234867

De unde rezulta ca si-au mai pus si altii problema ca poti face niste interceptări “din vorbe”.

Prefer celalalt sens al cuvantului :-)

Citeam o stire aici si mi-a sarit in ochi cuvantul MILF, care, in context, inseamna numele nushcarui front de eliberare de prin filipine. Sincer, prefer sensul unanim acceptat de M(other) I’d L(ike) to F(uck). 😀

Diverse in diverse

1. Campania de relansare a magazinelor de bricolaj Brico Store, acum sub brandul Brico Depot, dupa achizitia de catre cei de la Kingfisher, are pe outdoor un keyword “special” si anume “Arivaj”. Cineva sa ia copywriter-ul si sa-l puna sa “walk the plank”.

2. Au aparut stenogramele interceptarilor in flagrantul lui Mihail Vlasov, fostul presedinte al Camerei de Comert a Romaniei, actual presedinte al Celulei de Arest de la Politia Capitalei (cred). Ca si in cazurile precedente, de ceva ani incoace, nu pot sa nu remarc un fapt cel putin curios: toti interceptatii astia, in unele cazuri oameni cititi si cu verbul la ei, din interceptari par a fi ultimii agramati, cel putin beti manga si fumati la greu, oricum absolut dezarticulati. Uite aici stenograma din cazul Vlasov, luata cu copy/paste de pe www.stiripesurse.ro (presupun ca cine le-a dat-o a facut o transcriere a inregistrarii):

“Vlasov Mihail: Aveți banii la dumneavoastră?

Petroczki Gheza Iosif: Da. E afară. Îi am în mașină. – (Asta are voie sa faca dezacord ca e bozgor si astia nu stiu altfel)

Vlasov Mihail: La mașină, nu? Merge băiatu’ cu dumneavoastră. Să plecăm acuma…

Petroczki Gheza Iosif: Da, bine.

Vlasov Mihail: Merge cu mine… merge băiatul ăla cu dumneavoastră. – (cine merge cu unu cine merge cu altul?)

Petroczki Gheza Iosif: Bine.

Vlasov Mihail: Și ne mai întâlnim doar data viitoare. Nu vorbim la telefon, nu mai dați telefon nici cu… [neinteligibil]… niciodată, da? – (toate bune si frumoase pentru primele cateva cuvinte, pe urma pac un “neinteligibil”)

Petroczki Gheza Iosif: Bine.

Vlasov Mihail: Bine domnu… – (cui ii spune Vlasov “domnu”? Unuia care ii aducea spaga si in conditiile in care el cerea sa I se vorbeasca cu “excelenta”? Un impanat d-asta nu cred ca vorbeste cuiva altfel decat de sus.)

Vlasov Mihail: Și aștepți la… [neinteligibil]… Te duci fix la mașină și vin și eu la mașină. – (al doilea “neinteligibil” plus o repetitie asa…sa fie).

Onofrei Adrian Ioan: Da, da.

***

Vlasov Mihail: Dacă veniți prima dată cu ăia două sute, no.

Vlasov Mihail: Vorbim de… vorbim de jumătate din bani. Vorbim de jumătate, deja. Tranșa asta și diferența de trei sute la termenu’ viitor.

Petroczki Gheza Iosif: Deci, încă trei sute, termenu’ viitor?

Vlasov Mihail: Ă?

Petroczki Gheza Iosif: Deci… încă trei sute la termenu’ viitor?

Vlasov Mihail: La termenu’ viitor, da!

Vlasov Mihail: Normal. Dumneavoastră o vedeți de… ca și cum noi nu ne-am discutat nimic. Dumneavoastră vă vedeți în mod normal …[neinteligibil]… o continuare. Când o să vină sorocul pronunțării o să …[neinteligibil]… Asta-i… asta-i singura, asta e ceea ce trebuie să se întâmple, asta se va întâmpla. – (aici e deja babbling si curge cu “neinteligibil”) “

Ce vreau sa subliniez e ca orice hapciucalitic cu ceva talent la un editor audio bun si acces la multe inregistrari cu “vinovatul” ar fi putut sa puna cap la cap toata varza asta, ca si toate celelalte din alte cazuri in care ascultatii sunt loviti brusc de handicap la vorbire. In conditiile in care de ani de zile pica astia ca mustele pe fix acest gen de interceptari, unu ca Vlasov se lasa ascultat, interceptat, prins cu banii la sofer (chestie din care scapa foarte usor daca nu erau interceptarile)? Imi vine asa de greu sa cred ca toti astia care fura de ani de zile s-au prostit asa brusc si pica pe niste chestii care nu se fac daca te stii cu musca pe caciula. Ori ii lovesc astia cu vreo flacara violet generatoare de prostie, ori s-au bazat pe niste “spate” care intre timp s-a dat la fund si de unde credeau ca ei sunt sariti de la scosul la tabla, de fapt, uite ca i-a ascultat domn profesor Sergiu Ion Radu de acum nu se vad de gratii.

Cum stiu ca se poate asta? Pentru ca am facut-o la un moment dat 🙂

Jafurile perfecte! Sau…nu.

Imi amintesc ca citeam in vremea copilariei/adolescentei, un almanah dedicat literaturii politiste, in care apareau povesti cu tot felul de intrigi complicate si cazuri, aparent, fara rezolvare. Una din povesti era despre o crima petrecuta intr-o camera inchisa pe dinauntru. Mi-am adus aminte de asta in contextul unei serii de furturi din locuinte cu acelasi mod de operare: intrat, furat doar lucruri mici, de valoare, fara deranj, iesit si incuiat la loc. In general victimele raportau disparitia dupa cateva zile, facand cercetarile la fata locului, practic, inutile. Uite povestea:

“Azi un caz, maine unu, tot asa, de vreo doua saptamani, de toata lumea era cu nervii la pamant. Deja, in lipsa unor explicatii mai bune, victimele incepusera sa se acuze reciproc de infidelitati care ar fi dus la disparitia bijuteriilor si a banilor din case. “Ai venit cu vreo curva si ai platit cu bijuteriile mele!”, “Ti-o tragi cu postasul si ii dai banii mei!”, discutii despre divort si o gramada de presiune pe noi, care stiam ca nu asta e realitatea, dar nu puteam sa demonstram nimic.

Am luat la puricat toata zona in care se intamplasera cazurile, bloc cu bloc, scara cu scara, magazin cu magazin. Intr-un magazin am gasit pe o poza de pe camera de supraveghere…doua cefe! Un barbat brunet si unul blond, primul mai uscativ si clapaug, al doilea cu calvitie laterala si perciuni lungi, amandoi inalti. La nici unul nu se vedea nici un centimetru de fata. Ne-am pus pe studiat arhive, baze de date cu suspecti, verificari in teren, patrulare in zonele cu probleme, discutii cu informatori, tot tacamul. Dupa multe zile, in fata unei scari de bloc cu interfon, un brunet astepta sa intre in scara cu o vecina binevoitoare, cica sa mearga la “cineva”.

L-am scuturat putin si numai ce incep sa cada chei brute si pilite pe lungime, un speraclu, ce mai, o trusa intreaga. Plus ca baiatul era “absolvent” la fara frecventa. Poza, comparatie cu “ceafa” care ne urmarea de atata vreme: BINGO! In baza de date, apare si “ceafa” blondului, fra-su, mare jmecher in deschis usi de apartament. Neavand nimic sa-l agatam, i-am dat drumul si ne-am lipit de el ca scaiul. Trebuia sa-i prindem cu ceva serios, ca sa putem sa-i ascundem.

Iar zile de urmarire permanenta, intrau in diverse scari de bloc, stateau cam doua ore, ieseau si glont la case de amanet ca sa dea ce picase la cules, de regula bijuterii. Intram in urma lor, luam usa cu usa, nimic. Nu tu usa deschisa, nu tu urme de fortare, nimic. Se repeta blestemul, apareau reclamatiile dupa doua-trei zile cand era deja prea tarziu sa mai cercetam locul faptei si, in plus, nu mai puteam sa-i legam pe “baietii nostri” de cazurile reclamate.

La ultima lucrare, dupa ce a stat brunetul vreo trei ore intr-un bloc si pe urma s-a dus glont catre un amanet din sectorul lui “Almanahe” am facut descindere mare in blocul cu pricina, blocat tot, nimeni nu intra, nimeni nu iese. Am luat tabelul cu locatari, i-am cautat pe fiecare i-am adus de la munca si i-am pus sa-si verifice casele la milimetru. Problema si mai mare e ca nu stiam ce cautam, nu stiam ce au furat si se pregateau sa amaneteze. La inspiratie am trimis o colega peste ei in amanet sa-si amaneteze inelul de logodna si sa vada ce au pus baietii pe masa. Oamenii se targuiau pentru un pumn de bijuterii, la oferta. Iese colega, intra baietii de la noi gramada, saracu proprietar de amanet, cetatean arab, amutise cand a vazut un val de politisti care ii inunda pravalia.

Sase ore a durat pana am reusit sa dam de pagubas, timp in care asta facea misto de noi, ne lua la impins vagoane ca el pleaca sigur acasa ca n-avem cu sa-l agatam. Noi eram deja la ultimele apartamente verificate bucata cu bucata, perspectiva de a-i da satisfactie hotului ne apasa din ce in ce mai tare, cand apare unul de la un apartament de care deja trecusem si ne spusese ca el are usa beton si ca lui nu i-e frica ca l-au calcat hotii. Spasit, ne zice ca nu mai gaseste lanturile de aur ale nevestei.

Punem mana pe telefon sunam la baietii care-l tineau pe ala in amanet, fac poze la pumnul de bijuterii, trimit pe telefon (traiasca tehnologia), ii aratam omului care confirma ca ale lui erau.

Noi URAAAAA, hotul in amanet, muci.”

Caz real, aceeasi echipa cu cea din cazul de care v-am zis aici.

Povestea aia cu trupa Taxi

Baietii (si fetele) de la Trupa Taxi aniverseaza 15 ani de activitate printr-un mega concert pe tiparul “…& friends”, atat de popular pe la noi. Prilej pentru mine sa-mi aduc aminte ca am fost acolo pentru primul lor album scos la Media Services, in 2001, Americanofonia

Nu stiu cine le scrie versurile, prefer sa consider ca Dan Teodorescu e vinovat de toate jocurile de cuvinte din piesele lor, care de cele mai multe ori frizeaza genialul 🙂

La multi ani, Taxi, sa pastrati mereu caseta cu “liber” aprinsa!

Ooooh, those Russians

Din seria: daca tot facem taraboi in Ucraina, hai sa facem si in Transnistria, in aceeasi bani, sa facem economie, va prezint o declaratie recenta a domnului Rogozin, zis si “inamicul virtual al Romaniei” ca e ala care ne-a luat la mishto pe Twitter, FB si articole pe Vocea Rusiei:

Economy of scale when going to war!

 

Chiar vreti sa credem asta?

Poate cei care vorbesc in acest mini-documentar au uitat cum era pe vremea aia, dar e clar ca ce a facut d-na Irina Margareta Nistor nu s-ar fi putut face fara acceptul tacit al Securitatii. M-a spart aia cu “un antreprenor care aducea ilegal casete video din Vest”. Antreprenor, pe vremea lui Ceasca? HA ha ha si iar ha ha ha.

Aici documentarul de pe NY Times!

 

Am scris si la ziar…

http://jurnalul.ro/autor/mihai-naie.html

Saracele personaje Disney

De cand cu Bubu, televizorul de acasa merge exclusiv pe desene animate. La inceput a fost Duck TV, pe urma Baby TV, pe urma Disney Junior si acum incepem usor usor sa ne ducem spre Boomerang si Cartoon Network. Totusi, baza ramane Disney Junior unde deja stiu pe de rost (eu, nu ea) toate cantecele din Doctorita Plusica, Jake si Piratii din tara de Nicaieri, Motoanimalutele din jungla, Eroii orasului Higgly, etc. Plus dansul hot dog din Clublul lui Mikey Mouse. Pentru ca oamenii cu canalul TV nu se inghesuie la content nou, stiu pe de rost si aproape toate episoadele din cele de mai sus, repetate ad nausea.

Aprofundand eu atat de mult tema desenelor animate Disney Junior, am constatat niste chestii:

  • personajele sunt sarace rau, au aceleasi haine si aceleasi jucarii in fiecare episod, day in, day out. Chiar si in episoadele in care apar in alte haine (Plusica la strand de exemplu) pana la urma tot in hainele “de zi” ajung. Printesa Sofia are un dulap imens de rochite, dar totusi o alege mereu pe aia mov.
  • oamenii care adapteaza vocile si textele la o tara sau alta sunt aceeasi in aproape toate desenele. Familia Gogan (Andra si Razvan – http://andrasirazvan.ro/) detin monopolul vocilor, ea fiind si Plusica si Sofia si Izzie, iar el…restul 🙂
  • oamenii care au adaptat denumirea desenelor la limba romana (sau poate chiar Disney) au uitat sa dea o identitate personajului Doctorita Plusica asa ca parintii, fratele, prietenii si jucariile, toti o striga Plusica. Avand in vedere ca Plusica e traducerea (foarte inspirata) de la McStuffins, imi imaginez cum suna dialogul original intre mama si fetita “McStuffins, esti pregatita sa iesi la joaca?”, “McStuffins, cu cine vorbeai, parca am auzit o voce la tine in camera?”, etc. Pe bune? De ce nu i-au dat un nume? (vad ca in engleza jucariile ii spun Doc, ceea ce e mult mai OK).
  • Relatiile interumane dintre personaje care sunt plasate antagonic sunt cel putin confuze: Jake si Capitanul Hook sunt dusmani, numai ca sunt foarte amabili unul cu altul si se ajuta reciproc de fiecare data cand au ocazia. Pete si Mickey Mouse & Friends pornesc mereu in stare de conflict si ajung cei mai buni prieteni la finalul episodului.

Concluzia e ca tot filmele Disney Classic sunt baza! Am revazut de curand Doamna Si Vagabondul, s-a uitat fi-mea si in direct si in reluare, hipnotizata. Si eu pe langa ea. 🙂

%d bloggers like this: