Archives for : February2014

Un caz, ca toate cazurile…

…la o sectie de politie din Bucuresti, intr-o echipa specializata in cercetari spargeri, furturi, jafuri si talharii. Incerc sa redau povestea (aproximativ) asa cum am auzit-o.

Vine o doamna la noi la sectie cu o reclamatie: i se furase telefonul din mana de pe strada. A venit ala la ea, i-a dat una in fata de a pus-o la pamant, a furat telefonul si a fugit. Din ce povestea, aveam deja o lista de suspecti in cap, clienti mai vechi care operau cam asa. Am verificat cu baietii de la tehnic, telefonul era deschis, dar nu puteau sa-l localizeze. Ne-am strans repede intr-o sedinta, bah cum facem sa-i agatam p-astia. Numai ce-i vine unuia o idee, o ia pe o colega de-a noastra si-i zice: ai facebook? Aia zice ca nu. Iti faci. Du-te acasa, ia niste haine sexy, facem niste poze cu telefonul, facem un profil de facebook frumos. Tipa se prinde unde batea colegul, se executa. Vine inapoi imbracata super sexy, machiata, rujata, tot tacamul. Facem poze, facem profil, mai stam putin si o punem sa sune pe numarul telefonului furat. Nu zici ca papagalii aia raspund. Ba si unde ii ia asta la facut din vorbe, cum ca a sunat la un cordaci al ei, ca cine e la telefon, ca una ca alta, ca ea trebuie sa si-o traga repede si daca ala care a raspuns e dispus sau nu. Ala de pe partea cealalta, sa se dea rotund, incepe: bah ca oi fi vreo borata disperata, cine ar vrea sa dea la tine, date-n aia mea si tot asa. La care tipa ii zice: auzi bah, ai net pe telefon? Ia baga aici un ochi la profilul meu de facebook si daca iti place, suna-ma inapoi. Da’ vezi sa ai banii pregatiti, ca nu pupi nimic gratis. Si pac, inchide. In 20 de minute suna ala inapoi, in limba. Ca papusha, sa vezi ce-ti fac, ce buna esti, mama ca te zapacesc si alte harfe d-astea. La care ea de colo: bine ma, daca ai sange in instalatie hai sa ne-o tragem in seara asta, zi unde si io vin. Tartanu’ pune botu si ii da o adresa….in Ferentari. Stabilesc ei o ora si inchid. Ne-am strans si am pornit, sa fim acolo din timp, sa filmam treaba. Am plecat cu niste harburi de masini, sa nu batem la ochi. Colega urma sa vina mai tarziu, singura cu taxiul. Am ajuns la adresa, ne-am raspandit, care printr-o scara, care pe dupa vreun stalp, taraba, d-astea. Stateam, ochii cat cepele. Trece ceva vreme, se face aproape de ora de intalnire, apare si fata noastra, se da jos din taxi numai craci si tocuri. Cum statea ea asa pe trotuar, ne dadea prin microfon, ca o plantasera baietii: bah sa fiti cu ochii pe mine ca poate ma ia cineva pana sa apara clientii si jur ca va omor. Noi ne gandeam ca am fi luat-o si noi o data, la cum arata. Bah si fix la ora, apare o masina, se dau jos doi ghertoi si vin la tipa. Se baga ei in vorba, dar noi aveam grija de cum ne prindem ca sunt clientii pe care ii cautam si cum daca sunt cu marfa la ei. Colega iar salveaza situatia: baietasi, nu prea aratati de mine asa, aveti si voi ceva mai de Doamne ajuta sau sunteti pe janta? La care unu, ca sa se dea rotund, pac scoate telefonul cu pricina si incepe sa se laude: uite papusa, telefon ultimul racnet, n-ai vazut tu asa ceva, nu umbla oricine cu d-astea. Noi cand l-am vazut ca scoate telefonul si ne-am prins ca era fix ala de-l cautam, am sarit gramada pe ei. A tras un coleg cu o masina langa ei, au sarit care erau mai aproape, pe unul l-a luat pe sus un coleg si l-a trantit direct in masina, dar cu al doilea a fost halimai. A venit un coleg mai mare asa, l-a luat de mijloc, l-a rasucit in brate si zdrang l-a dat cu capul de asfalt de s-a turtit ala instantaneu. Pe urma pac cu el in portbagaj si noi toti gramada in masina. Demareaza ala in tromba, merge vreo 300 de metri, cand se uita in retrovizoare…o uitasem pe colega in statie. Ora era 3 spre dimineata, ea arata cam ca Gina Pistol…singura pe un trotuar in Ferantari. Grav! Baga soferul marsarier, s-a aruncat in masina din mers si vira la sectie. Pe drum eram cam stransi la cur, ca ne gandeam ca ala care pupase asfaltul poate o mierleste dracu in portbagaj, dar cand am ajuns la sectie si l-am scos, era intreg, al dreacu…

Caz adevarat, povestit aproximativ…de unde si lipsa de formatare 🙂

Daca existau Facebook, Twitter si YouTube in ’89…

…baietii insarcinati cu scenariul, regia si implementarea caderii blocului estic ar fi avut o viata mult mai usoara. Sa luam doar cel mai recent exemplu de revolutie social(a) media, Ucraina, nu e nevoie sa mergem inapoi la primavara araba, sau la piata din Stambul.

In ’89 marea problema era ca nu puteai sa capacitezi multimi, nu aveai cum sa comunici ore de intalnire, planuri de actiune, etc. Dupa ce au inceput actiunea la Timisoara, cu alde Tokes, au avut o problema in a raspandi vestea despre ce se intampla acolo, iar pentru a crea masa critica de oameni necesara “revolutiei” a trebuit sa-l manipuleze pe Ceausescu sa convoace el insusi o mare adunare populara de sustinere a regimului (Piata Taksim, Piata Maidan, Piata Revolutiei).

Mai departe, scenariul s-a desfasurat aproape identic, e chiar trist sa vezi ca aceeasi vrajeala functioneaza brici dupa atatia ani. Protestatarii pasnici sunt batuti si impuscati de autoritati, se enerveaza si incep sa apara victime si din randul fortelor de “represiune”, lucrurile escaladeaza pana la punctul in care, sub presiunea opiniei publice (alimentata cu informatii dintr-o singura directie), dictatorul fuge, militia (fortele de represiune, acum democratice) se da cu poporul, armata intra in cazarmi (sau nici nu iese), toata lumea sare in sus de bucurie si jubileaza, a mai cazut un dictator.

Lista similitudinilor nu se opreste aici: si in Romania in 89 si in Ucraina in 2014, au murit oameni. La noi mai misterios, la ucrainieni mai transparent (poza cu protestatarul cu pusca cu luneta e foarte lamuritoare). Haosul (dez)informatiilor a functionat in ambele cazuri, nu conteaza de unde luai informatia, o puteai percepe oricum vroiai ca oricum nu aveai cum sa verifici daca aia care cadeau impuscati pe strada in Ucraina erau extremistii care luptau alaturi de fortele de ordine sau protestatari pasnici, precum nu puteai sa vezi nici cine tragea, vreun sniper de la Berkut sau vreun protestatar cu chef de Let’s Play God!

In 2013/2014, in Ucraina, manifestantii comunicau la fel de repede ca fortele de ordine si aveau monopolul asupra informarii opiniei publice din afara tarii prin valul de videoclipuri postate pe YT, FB si Twitter. A fost atat de simplu sa umble la coarda sensibila, cu toti oamenii disperati sa “contribuie” la caderea regimului dictatorial printr-un post, repost, hashtag, checkin, etc, tot arsenalul unui militant de birou care se respecta.

Probabil ca o sa treaca cativa ani pana vom afla ceva mai multe despre papusarii din spatele tuturor miscarilor de eliberare din ultimii 2-3 ani, dar un lucru e sigur: au lucrat pe acelasi scenariu prafuit pe care l-au folosit si in Romania in ’89.

%d bloggers like this: