Archives for : Digitalfitness

Revolutia a invins, Revvolution continua!

Terminam postul precedent, cel despre #digitalfitness cu mentiunea optimista ca o sa mai revin cand o sa am noutati. Ei bine, n-am mai revenit mai bine de un an, dar nu pentru ca n-as fi avut noutati, ci pentru ca n-as fi stiut de unde sa incep cu ele, asa de multe au fost. Sau, poate nu foarte multe, dar de substanta.

Sa reluam povestea din august 2015:

am continuat sa merg la sala, sa monitorizez diverse aspecte ale vietii mele cu multiplele aplicatii, am mai scazut in greutate, am mai pus la loc, am atins iar un platou, am avut iar un atac de “lasat pe tanjala”, basically, totul era monoton si marginit.

Noiembrie 2015. Nu mai stiu exact daca am auzit o reclama la Gherila, am vazut un panou stradal, sau o combinatie din cele doua, cert e ca am aflat de existenta unui program de fitness si nutritie pe care il sustinea Valentin Vasile sub numele (pe atunci) limitless. Reclama era pentru deschiderea noului studio, in zona Victoriei (fericita coincidenta).

Am intrat pe site, am mai intrebat in stanga si in dreapta, am luat referinte de la my lovely 3% wifeĀ care a incercat toate salile si toate programele de fitness din lum si, evident, nu ratase Limitless. Feedback pozitiv, feeling la fel, imi iau inima in dinti sa le scriu pentru o oferta. Bam! Trei luni platite upfront, pretul destul de maricel, total buget mult peste capacitatile buzunarului meu, mai ales ca urma decembrie, luna cadourilor.

I-am raspuns lui George, cel cu care ma conversam, i-am zis cinstit si lautareste ca n-am banii aia, i-am multumit frumos pentru oferta si am zis ca aia e, n-a fost sa fie. Oricum aveam impresia ca treaba pe care o faceau era ceva next level, care necesita commitment si incepusem sa ma gandesc ca poate e mai bine ca nu s-a legat, ca poate nu faceam fata si ma demoralizam de tot.

E, cu soarta nu te pui si nici cu George (unul dintre cei mai buni oameni de marketing si vanzari cu care am interactionat ever). Omul nu s-a lasat, “mirosise” clientul asa ca m-a “pescuit” cu o oferta de nerefuzat: vino matale o luna si daca iti place, mai vedem pe urma, daca nu, multumim de participare. Asa mai veneam de acasa si cu bugetul si cu ideea ca daca nu ma descurc, macar n-a fost mare paguba.

Fastforward cateva saptamani, cateva mailuri schimbate cu George si cu Madalina, sa ma asigur ca am loc in sesiunea care incepea pe 18 ianuarie 2016, programare la evaluarea initiala (de cand cautam eu un cantar destept care sa-mi zica nu ca sunt gras, ci pe unde sta grasimea aia mai exact) si iata-ma la primul antrenament.

La Revvolution (numele actual al programului), sunt mai multe grade de dificultate. Diferentele nu sunt date atat de mult de complexitatea exercitiilor, sau de cerintele antrenorilor, cat, mai degraba, de cat vrea fiecare sa traga. La nivelele mai de jos, e mai light asa, mai poti sa faci o pauza, mai poti sa lucrezi un exercitiu in forma mai usoara (gen flotare cu sprijin pe genunchi), iar antrenorii insista sa faci in ritmul tau, sa-ti asculti corpul si sa te opresti daca simti ca e prea mult. Eu am luat-o fix de la cel mai de jos nivel, Grow. Intuisem cumva ca o sa facem chestii pe care nu le mai facusem de ani de zile, cu care corpul meu nu mai era obisnuit, chiar daca mai mergeam la sala, mai alergam si credeam ca sunt oarecum fit. Oh si cat de tare ma inselam cu partea asta. Dupa primul antrenament am stat 10 minute in vestiar, pe banca, cu capul in maini si rugandu-ma sa nu mor, sa nu imi cedeze inima. Vedeam stele verzi, fara exagerare. Mi-am revenit, a urmat starea aia de satisfactie pe care o ai cand stii ca ai facut ceva bine, ca ai dat tot ce-ai putut. Apoi, 24 de ore mai tarziu, s-a instalat cea mai chinuitoare si crancena febra musculara. Uitasem ca si asta e un efect.

Cum ziceam, intrasem in sala cu ideea ca sunt fit, ca “duc”, asa ca am tras de mine cat am putut, sa nu ma fac de ras (mi-a trebuit ceva vreme sa ma prind ca la Revvolution nu te judeca nimeni, nici colegii, nici antrenorii). Am reusit sa merg mai departe si sa vin la urmatorul antrenament doar spunandu-mi ca daca am rezistat la primul, lucrurile nu pot merge decat spre mai bine si o sa fie din ce in ce mai usor. Corect, in teorie, in practica, nu chiar asa. Al doilea antrenament si urmatoarele cateva au fost din ce in ce mai grele, febra musculara s-a “cronicizat”, nu apuca sa-mi treaca dupa un antrenament ca se instala urmatoarea, ma durea si radacina parului la un moment dat. Cand am tras linie dupa prima luna (in care respectasem si planul alimentar care vine la pachet) aveam minus 3 kile, toate din grasime. Ma durea tot corpul, cand mergeam gemeam, cand ma asezam gemeam, cand ma ridicam gemeam, ce mai , eram a walking pain. Ce-am facut? I-am scris lui George ca mai vreau doua luni, evident. šŸ™‚

Si uite asa, din luna in luna, am implinit, recent, un an de Revvolution!

In anul asta amĀ avansatĀ de la Grow la More, apoi la Up si, intr-un final, la Pro (cea mai hardcore grupa), am trecut de la doua antrenamente pe saptamana la trei, mi-am imbunatatit in mod vizibil (si pentru mine si pentru cei din jur) tonusul muscular, am redescoperit muschi pe care nu imi aduceam aminte ca-i am si sper sa-i vad mai desĀ si sa imi faca cunostinta cu alti prieteni de-ai lor. Am pierdut definitiv niste masuri la haine (le declar nule) si tot asa. O experienta extrem de pozitiva pe care sper sa pot sa o continui pentru cel putin inca un an.

Anul 2017 si anul 2 de Revvolution au inceput extrem de bine, cu o clasa noua, VO2Max Combat, care parca e gandita sa-mi aduca aminte de tinerete.

La mai mare (in procente de masa musculara, evident)!

Despre fitness digital si slabit

Povestea luptei mele cu kilogramele a inceput imediat dupa luna de miere (Grecia, Paros, 2009). De fapt, ca sa o iau de la bun inceput, cea mai mare parte din viata de adolescent/tanar si mai incoace n-am fost niciodata gras. Poate m-au ajutat siĀ cele 5 antrenamente saptamanale de cate trei/patru ore pe care le-am facut pentru cativa ani incepand cu 1992. Lasatul de antrenamentele intense sigur m-a ajutat sa incep sa pun pe mine, dar discret. Mai tarziu m-a luat viata (cum ii place mamei sa zica) si m-am dedulcit la traiul cel bun. Mai o terasa, mai un restaurantel, regim de burlac cu oua prajite, cartofi prajiti si “ce s-o mai gasi prin frigider” (altceva decat legume, evident).

Pe urma a aparut EAĀ la pachet cu mancarurile bune, gatite in casa, mesele in familie cu mai multe feluri de mancare, plus, evident, terasele, restaurantele si tot ce mai era deja in program.

Ca s-o scurtez (introducerea, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este), fix dupa ce ne-am intors din luna de miere, eram dodolotz ca Romania si implinisem 106 Kg. Cochetam de ceva vreme cu o sala de fitness, dar nu era nimic serios intre noi asa ca si starea generala era la pamant.

Evident, prima reactie dupa ce am citit cele scrise pe ecranul cantarului a fost sa “ma apuc de sala”. Dupa fiecare antrenament la care faceam ce ma taia capul, ma simteam, evident, indreptatit sa rup frigiderul, ca doar “lucrasem” la sala, nu? Asa s-au scurs vreo cativa ani, fara mari progrese, dar mentinandu-ma sub 100 Kg.

In toamna lui 2012 am rupt pisica in doua (nu pisicile mele, aia metaforica) si am zis ca ma apuc de alergat, ca trasul de fiare “dupa ureche” era clar ca nu facea fata.

Si uite asa, in 30 septembrie 2012 am reusit sa alerg prima cursa #digitalfitness adica monitorizata de o aplicatie pe telefonul mobil (ma hotarasem ca trebuie lucrat cu specialist). 20 de minute pentru 2. 3 km. O veselie… not.

Fix un an mai tarziu alergam 11.42 km intr-o ora si 19 minute. Incepusem deja un plan care sa ma pregateasca de “10km cu 10km/h” sau “10 cu 10” cum o alintam eu. Planul, evident, venea dintr-o alta aplicatie, ca de, daca tot am zis ca merg pe #digitalfitness, sa merg pana la capat. 10 cu 10 a venit pe 13 noiembrie 2013 si toata lumea s-a veselit šŸ™‚

Uitai sa va zic ca de la inceputul lui 2013 ma cantaream in fiecare saptamana, masuram talia (care nu vroia sa se faca de viespe… neam) si, evident, foloseam o a treia aplicatie, ca sa notez valorile de la o saptamana la alta. Valorile oscilau intre 92 si 99. Asta pana in Septembrie, cand, vazand ca nu o scot la capat doar cu alergatul, am zis ca trebuie sa umblu si la alimentatie. Ce-am facut? Evident, am inceput sa folosesc o alta aplicatie šŸ™‚ Din combinatia letala de alergat la sala si numarat calorii, cam pe vremea cand reuseam sa alerg 10 km in 59.12, cantarul arata, pentru prima data in foarte multi ani, 89 si ceva maruntis. Solutia a mai functionat cateva luni pana la un minim minimorum de 89 kg, inĀ martie 2014.

Eeee si uite asa ajugem la momentul in care povestea de succes a inceput sa dea rateuri. Pai cand am vazut eu ca se poate, ce mi-am zis? Ia sa ma las pe tanjala, ca e clar ca daca am putut o data, o sa mai pot si alta data. Combinat cu platoul de care nu mai scapam (nu ala de gustari), am inceput sa pun la loc si pana acu’ vreo luna, am oscilat iarasi intre 95 si 97. Motivatia oscila si ea intre zero si maiputindezero.

Dar sa nu disperam, pentru ca declicul, salvarea, reboot-ul, a venit, ca un facut, pe filiera greceasca, dupa o a doua vacanta fix in insula care mi-a adus prima trezire la realitate: Paros. Raiul pe pamant, iadul celor care (cred) ca vor sa manance sanatos. Pe drumul de intoarcere ma simteam rau, eram umflat de ma strangea centura de siguranta, aveam crampe si junghiuri, ce mai, nashpa de nashpa. Ajung acasa dupa vreo 12 ore de condus, ma pune Aghiutza sa ma sui pe cantar: 101,7 kg. Eeee, Mishule tata, nu maiĀ e gluma. E momentul sa stergem praful de pe #digitalfitness si sa ne punem iar pe treaba.

So, am deschis larg bratele si am reprimit in sanul meu pe vechiul prieten de fitness MyFitnessPal (intre timp cumparat de Under Armour), am facut un plan (modest) de alergare cu MyAsicsĀ (de Nike+ RunningĀ nu ma lasasem, precum nici de OneNoteĀ si de cantarul saptamanal). Totusi, ceva parca lipsea. Nu era suficient sa masor nivelul de activitate si caloriile arse cand eram la sala, trebuia sa fac ceva sa fiu mai activ in restul zilei. Nevoia asta, cuplata cu o chestie care tot nu-mi dadea pace de ceva vreme (masuratul Heart Rate-ului) m-a facut sa intru si mai tare in #digitalfitness si sa-mi cumpar un Fitbit Charge HR. Evident ca jucaria vine cu o aplicatie, iar aplicatia se integreaza cu MyFitnessPal asa ca toate caloriile pe care le consum cand stau (BasalĀ Metabolic Rate=BMR), cand merg, cand urc scari, vin fain frumos sa se adauge la cota de calorii pe care le pot consuma (adica la cat de mult pot sa mananc).

Desi pare complicat, totul functioneaza ca o masina bine unsa si sunt foarte fericit sa raportez -7.3 kg in ultima luna.

Concluzia? #digitalfitness works!

Over and out. Revin cand mai am progrese de raportat.

%d bloggers like this: