Archives for : Diverse

The timeline of Bubu – 3

Stirba de fi-mea continua sa fie sarea si piperul vietii noastre, precum se poate vedea in cele de mai jos. Bonus: a invatat engleza si acum ne conversam majoritar in aceasta limba.

30.03.2017

La masa “festiva” de ziua ei, Bubu zice:
– Tati, eu am ceva de la fiecare. De la Mima am educatia, de la mami am pasiunea pentru moda(?), iar de la tine am ceva ce am mereu cu mine.
Eu ma scurgeam deja sub masa de emotie, la care ea isi ridica maneca, imi arata bratul si zice, cu un mare zambet pe fata:
– Părul!!!

Cum sa nu te simti in al noua-lea cer, cum?

27.03.2017

Fi-mea canta prin casa “I’m in love with your body…” si danseaza cu tot felul de miscari “originale” 😀
O intreb:
– Tati, care e faza cu piesa asta?
– Pai, tati, eu cred ca este despre love
– Cum asa?
– Pai, asa e in videoclip.
– N-am vazut videoclipul, cum e?
– Pai, domnul care canta e intr-un costum umflat de chubby si face wrestling cu un domn care este chiar chubby si vine prietena lui si il salveaza cand ii da un picior in fata, kick to the face, domnului care e chiar chubby. Pentru ca ea il iubea foarte mult.
(Arata cu mainile) Cand wrestling si love se unesc…e despre love. Is all about love.

15.03. 2017

Din seria “ce spune Bubu ca sa incerce sa scape de mersul la gradinita”, astazi va prezentam:
– Tati, o sa fie vreodata sfarsitul lumii?
– Da, sigur.
– Cand?
– Peste foarte multi ani, nu azi, azi mergem la gradinita.
– Offff….

17.01.2017

– Tati, să vezi ce-am pățit azi!
– Ce, tati? Ia zi…
– Pai, in mașina de la grădiniță, cântam cântecul ala despre tine ( Boney M – Daddy Cool, yes, it is about me 😝) si un băiat care merge cu mine cu transportul mi-a zis să nu mai cânt că el vrea să asculte la radio.
– Eh, e normal măi tati, nu toată lumea apreciază cântatul celor din jur.
– Nu, tati, știi care cred eu ca e explicația? Eu cred ca A. nu crede că tu ești cool, dar să nu te superi, eu cred că ești cool. Esti cool-ul meu!!!

Ce sa mai zici la asta? Daca fi-mea crede că sunt cool, eu nu prea mai vreau altele de la viață 😀

13.01.2017

Ajung acasă, vine fi-mea la mine:
– Tati, am o veste bună, dar să mă asculți până la capăt, să nu mă întrerupi.
– De ce, e complicat?
– Are o parte care e rea, dar la final e bună.
– OK, zi.
– I-am murdărit lui Mima pulovărul cu vopsea argintie si la inceput m-am gândit să mint, dar pe urmă m-am gândit ca daca mint ma bag in situații mai complicate așa ca n-am mințit. Minciuna are picioare scurte!
#paf

15.12.2016

Strig la fi-mea din bucatarie:
– Lorelai, te-ai imbracat?
– Aproape…dar nimic concret 😀

Ma duc sa vad, avea doar strampii pusi pe ea si aia invers. Ii scot sa-i pun cum trebuie si ii zic:
– Nu ti-am spus sa te iei dupa eticheta de la interior, trebuie sa fie la spate.
– Tati, eu ma uit doar la exterior, nu am treaba cu interiorul, doar picioarele mele au!

Na belea!

09.12.2016

In masina in drum spre gradi, la radio o reclama cu unul care canta ceva cascand somnoros. Am inregistrat mental cat de idiot suna si am schimbat. Fi-mea din spate:
– Tati, si Victoras de la gradinita canta cantecul ala urat!
– Care cantec urat?
– Aaaaa, nu pot sa spun, ca e urat.
– Ai voie sa spui ca sa inteleg despre ce e vorba, dar daca e urat nu ai voie sa-l canti.
– Ala cu….moartea :-O
– Umm, ala cu “desteapta-te romane din somnul cel de moarte” cumva?
– Da, ala.
– Tati, ala e imnul national…

16.09.2016

Fi-mea a primit de la gradi un top mare cu toate fisele completate anul trecut si acum se lauda cu fiecare dintre ele (sau le completeaza pe alea necompletate).
Azi dimineata, vine la mine cu o fisa:
– Tati, uite, vezi, aici am facut o ridiche.
– Ha, chiar e o ridiche, dar din ce e facuta.
– Din “mototoale” de hartie.
– Din ce???
– Din mototoale mici de hartie…

Mi-a luat o secunda sa procesez ca daca mototolesti hartia nu poti sa obtii decat mototoale. Logic…nu? 🙂

28.08.2016

– Tati, dacă aș primi drgonul-libelulă (in ceva joc pe tableta), cred că aș exploda de încântare.
– Cum ai exploda, ca Bomb din Angry Birds?
– Da, dar cu sclipici roz…

Evident, pentru ca pink glitter is the new TNT 😀

22.07.2016

De dimineata, pe canapea cu Bubu, faceam planuri de vacanta la bunici.
Zice Mima: Trebuie sa luam si un pepene.
Eu raspund cu o voce pre-cafea: Daaaa.
La care fi-mea: Tati, ai raspuns cu o voce care ma face sa fiu neincrezatoare. Nu cred ca o sa avem pepene saptamana viitoare.

02.06.2016

– Tati, de ce nu sunt jucării cu cei trei albaștrii (aia din Angry Birds) la McDonalds?
– Nu stiu, tati, poate e complicat sa facă trei jucării mici intr-una singură.
– Saaau, poate un alt McDonalds a făcut jucăria si atunci nu au vrut sa aibă un proces de proprietate intelectuala.

Avocata lu’ tata

22.04.2016

– Tati, hai sa vedem ce jucărie pot sa-mi iau.
– Bubu, n-am venit sa luam jucării.
– Stiu. Imi cer foarte scuze, dar nu pot sa ma abtin.

Dependențele astea…

27.03.2016

Bubu vine la mine cu degetele in sus:
– Tati, eu m-am dat cu oja.
– Vad, esti foarte draguta.
(se întoarce cu fundul spre mine)
– Îmi scoți si mie chilotii din fund, ca nu vreau sa-mi stric oja.
#likeadiva

26.03.2016

Azi ii facem ziua de 5 ani lui Bubu. Toata dimineata, prin casa, tot zicea uuuuuuuuaaaaaaa, uuuuuuuaaaaaa.
– Tati, de ce tot zici uaaaa, uaaaa?
– Exersez ca sa zic uuuuuuaaaaaaauuuuuu când o sa primesc cadouri.

16.03.2016

– Tati, s-a terminat hartia igienica la baie, zice Bubu de pe tron.
Ma duc cu o rola noua.
– Tati, pot sa arunc tubul asta in WC?
– Nuuuuuu, ca nu se dizolva si infunzi WC-ul.
– Numai daca era “seva acatub” se dizolva.
– Seva ce?
– Nu seva, sevaaaa, cu s (incera sa zica tz).
– Aaaa, Zewa. Ce Zewa stii tu ca se dizolva? La ce reclame te-ai uitat?

Aparent, la asta: https://www.youtube.com/watch?v=QPZbtiYLrks

Acesta nu este un post publicitar, desi, probabil, agentiile isi freaca mainile de bucurie: reclama video inca mai functioneaza, huzzah!

23.02.2016

Bubu vine glonţ la mine:

– Tati, am venit sa te suspectez de dispariția untului!
– Ce unt? Despre ce vorbești?
– Mami nu găsește niște unt si eu am venit sa te suspectez pe tine.
– N-am luat eu nici un unt.
– Hmmm, ia arata nasul.
(ii arat nasul, se uita atenta, snifaie)
– Aha, exact cum credeam, ai respirație de unt…(o taie la fuga) maaami, am aflat adevărul, tati a luat untul ca are respirație de unt!!!

11.02.2016

ubu coboara din masina in fata gradinitei si zareste un coleg de grupa. Se intoarce la mine si zice foarte raspicat:
– Tati, cand ajungem la grupa, eu ma duc sa pun ghiozdanelul la dulap si tu pleci la serviciu, da?
– Da, tati, asa facem.
La care ea impusca fuga si striga:
– Maaaai repede, ca vreau sa-l prind pe sosul meu!!!
– Ce?
– M-aaaaaam indragostit de Stefaaaaaan!

Saracul Stefan, oblivious, cu tatal de mana, nu stia ce-l paste.

01.02.2016

Sambata seara, la tratorie in cartier cu Anca si Paul. Se termina apa plata de pe masa.
Bubu:
– Tati, mi-e sete.
– Bubu, s-a terminat apa, o sa mai comandam imediat ce vine domnul care ne serveste.
– Lasa ca ma duc eu sa comand.
Se da jos de pe scaun, se duce glontz la chelner care era la POS batea ceva comenzi, se infige in fata lui si ii zice ceva…
Vine ala cu ochii mari la noi, zice:
– Ati dori sa va mai aduc o sticla de apa plata?
Mama progeniturii zice:
– Daca nu v-a comandat sampanie, e OK sa ne aduceti ce a comandat
Pleaca omu’, Bubu foarte mandra:
– M-am descurcat. Vreti sa va mai comand ceva?
– Nu, Bubu, multumesc, e OK, avem de toate.
La care ea se uita in ceasca de espresso a lu’ maica-sa si zice:
– Mami, vad ca nu prea ai cafea, ma duc sa-ti comand una noua

1.02.2016

Ziua Plastelinei (Atentie: poveste lunga)

Sambata, Bubu a fost in mood de plastelina. Era imperios necesar sa ii cumpar plastelina ca sa-i faca de mancare lui Sunset Shimmer, poneiul ei favorit (for the day). A bananait toata ziua despre plastelina. La pranz, cand sa se culce, i-am zis ca dupa ce se trezeste mergem sa-i cumpar plastelina. S-a “culcat” vreo cinci minute, pe urma a venit gramada pe mine, with a vengeance:
– Tati, putem sa mergem sa cumparam plastelina?
– Ai dormit?
– Nu, ca nu pot.
– De ce?
– Ma gandesc numai la plastelina.
– Daca nu dormi, nu mergem nicaieri, nu cumparam nimic.
– Biiiine, dorm….
Cinci minute mai tarziu.
– Tati, am dormit, acum putem sa mergem sa cumparam plastelina asa cum mi-ai promis?
– Bubu, tu ma iei de fraier?
(Tacere inteleapta).
– Daca nu dormi macar o ora, NU mergem nicaieri, NU cumparam nimic.
– Biiiiiine, ma culc.
Inca 2-3 reprize d-astea si s-a culcat, a dormit o ora, apoi a reinceput asaltul:
– Tati, acum mergem la plastelina, lui Sunset Shimmer ii este super-giga foame.
– Da, mergem, luam plastelina, pe urma mergem la o tratorie sa mancam si ne intalnim cu Anca si Paul.
– Yeeeeee.
(despre o faza de la tratorie povestim separat).
FF peste masa, in masina in drum spre casa, ora 9 jumate or so.
– Tati, cand ajungem acasa pot sa ma joc cu plastelina?
Maica-sa:
– Nu, e tarziu, cand ajungem acasa te speli si te culci.
– Dar vreau sa ma joc, am asteptat toata ziuaaaaaa…
Io, impaciuitor:
– Uite cum facem: ajungem acasa, pregatim plastelina pentru maine dimineata, desfacem cutia cu accesorii si maine dimineata incepi direct cu joaca.
– Nu sunt de acord cu propunerea ta, eu cred ca trebuie sa zicem fiecare din masina cate o idee ca sa ajungem la o idee care sa multumeasca pe toata lumea (Swear to God ca asa a zis, ne-a lasat paf).
Dupa ce am negociat in trei inca cateva minute, a ramas ca o sa desfacem cutia cu plastelina, pregatim totul si ne culcam.
– Vezi tati, am luat de la fiecare cate o parte din idee si am facut o idee mai buna, care ne-a multumit pe toti.

27.01.2016

Bubu, dupa ce constata ca a primit de la maica-sa (intoarsa de la Paris) o jucarie Ariel, cu mare uimire pe moaca, intreaba:
– Mami, dar de unde ai avut tu bani “parisesti” sa-mi cumperi o jucarie?

26.01.2016

Bubu, de dimineata, zice cu entuziasm:
– Tati, stii ce zi e azi?
Eu, topit ca se bucura ca vine maica-sa acasa dupa 5 zile, zic:
– Azi e o zi speciala, nu-i asa?
– Daaaa, azi veniti mai tarziu acasa si pot sa ma joc mai mult cu Mimaaaaaaaa…

Mda, great expectations…

31.12.2015

Bubu manca chinese si a dat peste o urma de picant (cred). Zice:
– Tati, imi dai, te rog niste apa?
– Sigur, ti-e sete?
– Nu, dar ma fierbințește de la încălzeală în guriță.

Mkay

26.12.2015

Bubu e racita cobza, cu muci, febra, nesomn, ce sa mai, e praf de cateva zile. Azi la 5.43, dupa nenumarate suflari de nas si “actionari cu batista bebelusului”, zice cu voce tremurata:
– Tati, am o dorinta.
Eu, cacat pe mine ca a ajuns copilul sa-si dorească sănătate o întreb:
– Ce dorinta ai, Bubu.
– Am o dorinta care nu implica nici o jucărie si nici o păpuşă…
Eu, cu lacrimile in gat…asteptam un moment din ala de care vezi in filme, cu sentimente si magiun pe pereti.
– Am o dorinta pe care vreau sa o pun la o stea cazatoare, ca sa fiu sigura ca se indeplineste.
– Da, tati, sigur o sa se îndeplinească, zi dorinta.
– As vrea sa stiu parola de instalat jocuri pe tableta…

Mda…

25.12.2016

Ieri i-am facut lui Bubu paste cu sos, mancarea ei favorita (dupa caz, depinde cand o intrebi). Am pus-o la masa, I-am dat o furculita si o lingura si am lasat-o sa se descurce. Cinci minute mai tarziu, dupa ce nu prea a avut succes la metoda clasica de mancat paste, imi da vestea in stilul caracteristic, cu manta:
– Tati, pastele astea n-au nici un gust!
– Cum asa, tati, n-au gust? Au sos, deci au gust de sos, adica rosii si busuioc.
– Paaaaai, n-au nici un gust ca n-am reusit sa iau nici una.

That makes sense!

17.12.2015

Bubu de dimineata:
– Tati, cat fac zeșe și cu zeșe?
– Douazeci, de ce?
– Și șe poti sa cumperi cu douazeși?
– Pai, depinde, douazeci de ce? De lei, de bani?
– De lei, tati, ce poti sa cumperi cu ei?
– Destule chestii utile, dar de ce ma intrebi, ai tu douazeci de lei? (ma gandeam ca a spart pusculita)
– Da, hai sa-ti arat.
Io cu maica-sa, atza dupa ea, sa vedem comoara. Ne arata doua monezi de zece bani.
– Off, tati, astia sunt douazeci de bani, nu poti sa cumperi mare lucru cu douazeci de bani.
Ea, clar dezamagita.
– Credeam ca sunt douazeși de lei.
– Dar ce vroiai sa cumperi daca aveai douazeci de lei?
– Nu va spun, ca o sa ziceti ca sunt materialista.
Maica-sa, dupa ce si-a adunat mandibula de pe jos, zice:
– Bubu, ce inseamna ca esti materialista?
– Paaai, ca iubesc unele materiale…

Daca ar fi atat de simplu

12.12.2015

Azi eram cu Bubu la sor-mea sa-i hrănim pisicile. Alea, patru balabuste speriate de bombe, se tot fereau de Bubu si se ascundeau pe unde apucau. Fi-mea, optimista din fire precum copilul din banc, zice:
– Tati, ma distrez foarte bine cu pisisile.
– Cum, ca nici nu te baga in seama, nu vezi ca stau toate sub pat?
– Pai da, ne jucam ascunselea, jocul meu preferat.

Perspectiva e totul

09.12.2015

Bubu la baie:
– Tati, dar de ce ii zice păsărica?
……
……
– Cu ce periuță vrei sa te speli pe dinți, cu aia electrică sau aia normală?
– Aia normală.

Dodged that one

08.12.2015

O intreb pe Bubu:
– Cine sunt astia doi, tati? (era vorba de Millidge si Doig, nume de cod interne: chitzoii)
– Chisoii
– Si cum ii cheama?
– Ummm….chisoi?

01.12.2015

Cum funcționează mintea lui Bubu:

Premisele erau ca nu dormise la prânz si nu strânsese jucăriile când i-am spus. Era clar ca nu avea cu ce sa se târguiască.

Manevra 1 – Prezinta clar ce isi doreste:
– Tati, sunt cam plictisita, pot sa ma uit putin la desene?
– Nu, baie si culchi, ca n-ai dormit la prânz.

Manevra 2 – Atac la coarda sensibla
(Waaaa, waaaa, lacrimi instant)
– De ce plângi, ca n-am zis ca trebuie sa sapi un pogon, am zis ca trebuie sa te culci. Hai, nu mai fi asa, ca vreau si eu sa ma spăl, ca am fost la sala.

Manevra 3 – Învăluirea
– Tati, uite: Dupa baie, vreau sa ma revansez fata de tine.
– Huh? Pentru ce sa te revansezi?
– Pai, am gresit si n-am strâns jucăriile.
– Asa, si cum vrei sa te revansezi?

Ultimata: Cat timp eu ma uit la desene dupa baie, te las si pe tine sa te speli.

Fatality!

28.10.2015

In problema jucăriilor care nu mai vin “pe calea clasica” pana la ziua ei, Bubu a luat inițiativa:

A făcut niște desene pe post-it-uri, le-a lipit pe pereți ca la expoziţie si când am ajuns acasă zice:

– Tati, uite ce invitatii de Haloween am făcut, iti plac?
– Da, tati, sunt foarte dragute.
– Pe care o alegi?
– Hmm, stai sa ma uit atent la toate, zic eu, cu gândul chiar sa studiez marfa. La care ea, cu un gest de saleswoman imi arata doua desene de pe marginea zidului si zice:
– Uite astea sunt cele mai scumpe, costa 100 si 20 de mii de bani.

Socat ca fi-mea tocmai a încercat sa-mi vanda ceva, m-am refugiat in baie sa ma gândesc cum scap. La 20 de mii de bani (200 lei) e scump rau…

26.10.2016

Bubu a facut o greseala capitala, pe care acum o regreta sincer: a semnat olograf (si-a desenat silueta) pe o declaratie prin care se angaja ca nu mai cere cadouri pana la ziua ei.

Dialog in weekend:
– Tati, cum o cheama pe fetita asta monstru (dintr-un joc de pe tableta)?
– Draculaura
– Taaaati, e preferata mea, as vrea sa mi-o cumperi…(pica fisa)…de ziua mea.
– Sigur Bubu, daca pana la ziua ta nu te razgandesti si nu vrei alt ceva, atunci o cumparam pe Draculaura.

Tace cateva secunde apoi zice cu naduf:

-Off, daca nu semnam blestemata aia de hartie!

04.10.2015

Versiunea lui Bubu de popcorn se cheamă “poc porn”

27.09.2015

Bubu la grătar:
– Tati, vreau sa pun niste frunze de prosmarin pe friptura.
– Frunze de ceeeee?
– Prosmarin…

Ma scuzati pana termin de ras

21.09.2015

Seara de contre cu Bubu, inceputa la baie. Ne-am luat de la spumant. Ea l-a pus ca ingredient in supa pentru Domnul Aluniță (in fiecare seara ii face o portie), eu i-am zis ca mai bine il păstra sa-si facă spumă la baie.
– Tati, de fapt mie nu-mi place spuma si tu greșești când imi faci spuma la baie.
– Ah, da? Pai, bine ca știu, de acum nu-ti mai fac spuma.
– Aaaaaa, ba da, dar mai putina.
– Ei, ce sa ne mai incurcam, nu-ti mai fac deloc.
– Baaaaa daaaaa, tati, vreau spuma.
– Pai tocmai ai zis ca nu vrei.
Vede ca nu o scoate la capat, da drumul la plans cu lacrimi mari care-i curg pe obraz (poate face asta la comanda) si zice:
– Vreau sa plec de acasa, vreau la un tatic mai iubitor, care imi face spuma la băita.
Am luat-o pe sus si am dus-o la usa de la intrare. Când am pus mana pe cheie a zis ca nu crede ca sa se descurce si ca nu mai vrea sa plece.
A urmat o lunga si deschisa discutie despre cum ea simte ca noi nu o iubim pentru ca ii cumpăram jucării pe care ea nu le doreste si nu o lăsăm cat vrea la desene.
A încheiat apoteoti:
– Tati, da-mi drumul la un desen, nu vrei sa ma dezamăgesti, sa-mi pierd încrederea in tine.

13.09.2015

Ies cu Bubu la joaca in complex. Ajunge lângă grupul de copii (parinti si bunici included), le arata jucăria din mana si striga triumfătoare:
– Am poneiul Rainbow Dash cu plastelina, dar nu mai am plastelina si tati nu are bani sa-mi cumpereeeee!

Fuck my life

11.09.2015

Bubu este intr-un continuu quest pentru obtinerea de noi jucarii. Toate discutiile noastre aluneca subtil (asa crede ea) catre modalitati prin care sa obtina acele jucarii.
Aseara m-a luat din scurt cu o tirada care a sunat cam asa:
– Tati, daca ai fi tu foarte bogat si ai avea diamante si safire intr-un cufar secret, stii ce as vrea sa-mi cumperi?
– Ce?
– Un unicorn si o trusa medicala si un biberon in care sa-i pun medicamente si sa-l fac bine.
– Bine, am notat, imediat ce devin bogat si fac rost de diamante si safire, te anunt.

Fast forward pana azi dimineata, vorbea cu bunica-sa si aud din zbor cuvintele “diamante si safire intr-un cufar secret”. Se deschisese al doilea front…

22.08.2015

Aseara, o intreb pe copila:
– Bubu, mergem la culcare?
– Ummm, aproape…
– Cum adica, aproape?
– Adica… nu chiar.
– Cum vine asta, nu chiar?
– Adica… nu!Pai daca imi zicea nu de la inceput, ce mai discutam noi atata vreme? 🙂
 05.08.2015
Dupa o discutie legata de timpul petrecut pe tableta, Bubu zice, cu obida:
– Cand o sa fiu eu adult o sa am de toate. Gentute, calculator, tableta…poate un copil
03.08.2015
I-am luat lui Bubu niste animalute d-alea mici din colectia Littlest Pet Shop. Preferata ei, o caprioara. Aseara, la culcare, ma intreaba:
– Tati, pot sa dorm cu caprioara?
– Sigur, tati, uite, o punem aici langa tine.
O noapte, 3 treziri si o “rapire” (tati, hai sa dormi si cu mine putin) mai tarziu, se trezeste progenitura si primul lucru intreaba:
– Unde e caprioara?
– Pai, e pe aici prin pat (eu semi-adormit).
– Tati, nu o vad…
Ma trezesc, incep sa ridic pernele, caut cu mana intre saltea si perete, ridic salteaua, o iau pe traseul spre camera noastra, ma uit pe sub patul nostru (ca poate a venit noaptea cu ea si a scapat-o), ma uit pe hol, interoghez pisicile (ca poate s-au jucat cu ea si au dus-o cine stie unde), in fine, investigatie totala.
Caprioara, nicaieri.
Fi-mea era in pragul unei crizute de nervi, restul animalutelor din colectie nu o multumeau cu nimic.
Apare, salvatoare, Mima. Fi-mea o ia de cum intra pe usa, ii zice pe repede inainte cum a primit ea o caprioara care a disparut. Eu profit de distragerea atentiei si ma tirez spre baie sa apuc sa ma pregatesc de munca. Trec 15 secunde si aud:
– Ahahahaha, caprioara era in parul meu, se incurcase acolo…
14.06.2015

Ieri, dupa micul dejun la Simbio, negociere cu Bubu:
– Tati, as vrea sa merzem la un magazine de zucarii.
– De ce, tati?
– Sa ma uit de o zucarie pentru ziua mea de sinsi ani.
– Pai, tati, ziua ta de cinci ani e la anu’. Mai e mult pana atunci.
– Paaaai, atunsi pentru ziua mea de patru ani.
– Ziua ta de patru ani a fost si ai primit o gramada de jucarii…
(Aici ii auzeam rotitele din cap cum bagasera intr-a patra…)
– Pai, tati, de Ziua Copilului….
– Ziua Copilului tocmai a trecut si ai primit si atunci lucruri dragute.
(Aici apasa butonul de NOS)
– Cand mai e Pastele…
– Pastele a trecut, urmatorul e la anu’
(S-a prins ca pierde cursa asa ca a ales sa faca o manevra riscanta)
– Tati, nu vrei sa merzem la un magazin si sa-mi cumperi o zucarie?
– Ba da, de ce n-ai zis asa de la inceput?
Apple Jack Pop, welcome to the family
14.05.2015
Discutie cu Bubu:
– Tati, eu cand o sa ma fac mai adulta, vreau sa am un copil, o fata cu parul lung, blond si cu ochi albastri.
Eu, in gluma:
– Pai, pentru asta ar trebui sa-ti iei un sot norvegian sau suedez, oricum, blond cu ochi albastri.
– Ce inseamna asta, tati?
– Eeee, e complicat, nu pot sa-ti explic acum.
– Hai, tati, explica-mi.
– Nu pot, pe bune, chiar e complicat.
Sta imbufnata vreo 10 secunde, apoi rabufneste:
– Stiu eu despre ce e vorba…
– Zau? Ia zi, despre ce e vorba?
– Pai, ai zis sos..
– N-am zis sos, am zis sotz.
– Ai zis sos (nu ne iese inca tz) asta inseamna ca o sa am un baiat (dezamagirea se citea pe ea).
– Nu-i deloc asa. Uite, eu sunt sotul lui mami si totusi mami a facut o fetita. Pe tine…
Se lumineaza brusc la fata si zice:
– Asta vreau sa fac si eu, cu Matei (printul ei de la bloc).
Tot ce-am putut sa zic a fost:
– Nuuuuuu, nu nu nu nu nu.O fi exagerat sa ai “the birds and the bees talk” cu cineva la 4 ani? Ca nu cred ca reusesc sa o mai evit mult.

12.05.2015
Bubu are un tatuaj cu un ninja, de la Comic Con
Baby got ink!
FF o zi jumate, la baie:
– Tati, cred ca e momentul ca ninza al meu sa plese intr-o misiune secretă.
– Adică sa-l spălăm?
– Da, dar lui mami ii spunem ca a plecat intr-o misiune secretă, o sa fie secretul nostru ca l-am spălat.So, the secret is out
06.05.2015
Bubu nu prea vrea să se culce:
-Tati, vrei sa-ti arat cum sar cangurii?
– Numai dacă sari spre pat, ca e târziu și trebuie sa te culci.
– Bine, seara la culcare direcsia de sărit e spre pat, iar dimineața direcsia de sarit e…peste tot.
– Perfect, sunt de acord.
– Auzi, tati…dar nu vrei să facem invers, sa zicem ca e dimineata?
01.05.2015
Bubu:
– Tati, vrei sa-ti arat niste miscari de animale?
– Sigur, ia sa vedem.
– Uite (incepe sa faca tot felul de miscari) : Tigru, leu, sarpe, morcov.Sa-i zic?
19.04.2015
– Tati, de ce nu ai sapca pe cap?
– In biserica nu se sta cu sapca pe cap.
– Dar oamenii aia din poze (arata spre icoane), de ce au sapca pe cap?Cum ii explic copilului diferenta dintre aură si șapcă? :-O
10.04.2015
Intr-o conversatie cu Bubu apare cuvantul “exotic”. Urmeaza, firesc, intrebarea:
– Tati, ce inseamna exotic?
– Pai, Bubu, cum sa-ti explic…exotic e asa ceva ce nu vezi in fiecare zi.
Bubu pondereaza raspunsul meu, ii simteam rotitele zumzaind fericite in cap si zice:
– Tati, m-am gandit la ceva exotic, dal tlebuie sa-ti spun la uleche.
Ma aplec si imi sopteste:
– Sa stai intinsa pe spate pe un flamingo si sa mananci inghetata…asta nu vezi in fiecale zi.
06.04.2015
Aseara, cu Bubu la culcare:
– Tati, spune-mi o poveste cale sa ma ajute sa adolm.
– Cu ce sa fie, tati? Cu Rechinuţ, cu Nori, cu Şerpi…(astea sunt personaje inventate la cerere si botezate chiar de ea).
– Nu, tati, vleau o poveste cu un melc (gasise un melc in ştevia crudă de la bunica-sa şi era incă sub impresie).
Mi-am batut putin capul si mi-am adus aminte de Turbo: (http://www.imdb.com/title/tt1860353/).
Foarte mandru de mine am purces să-i povestesc pe scurt premisele filmului, cum un melc este prins in motorul unei masini şi la prima explozie capătă super puteri si devine cel mai rapid melc din lume, etc, toate bune si frumoase.
– Ei, tati, ce zici, ţi-a plăcut povestea cu Melcuţă?
– Of, tati, a fost flumoasă, dal cu explozia aia…nu m-ai ajutat deloc!
Ca să o fac sa inţeleagă că explozia din poveste era una buna a trebuit să-i explic principiul de funcţionare a motorului Otto…a adormit instant.
25.03.2015
– Tati, eu cled ca Pufix este sosul lu’ Pufeta.
– Sosul, adică așa ca la mâncare?
– Nuuu, adică așa ca domnul ăla cale dansează cu mileasa…

Ciao, Piero, guarda come mi diverto :-(

Cu multi, multi ani in urma, pe vremea cand faceam butoane la radio, era o emisiune facuta de un italian galgios si vorbaret impreuna cu sotia lui. Piero si Laura Lombardo. Emisiunea se chema Piazza Italia si era un magazin cu de toate, facut dupa o reteta pe care Piero o adusese de acasa, din Italia, de la Radio DeeJay, unde lucrase la un moment dat.
Piero era, de loc, din Sicilia, dar vorbea italiana de uz general, fara accentele care faceau “siciliana” extrem de greu de inteles. Emisiunea o prezenta in italiana, pe un post de radio romanesc si nimeni nu avea o problema cu asta. Cand era nevoie, Laura facea un mic rezumat in romana.
Daca imi aduc bine aminte, emisiunea era zilnica, in fiecare dupa-amiaza si, ca toate emisiunile mai complicate, era o spaima printre colegii butonari. Asa ca pica pe mine de cele mai multe ori.
Piero era, cum ziceam, extrem de expansiv, un adevarat italian, vorbind mereu tare si avand mereu o verva aparte. Laura era cea calma, care atenua exploziile de exuberanta ale sotului, cand era cazul.
Incet incet, emisiune cu emisiune, am devenit oarecum prieteni, am inceput sa iesim in oras seara sau in weekenduri.
Piero mi-a explicat ca adevarata pizza italiana are blatul extrem de subtire si m-a dus sa mananc o vera pizza italiana, la Horoscop, in Unirii, unde mi l-a aratat, foarte linistit, pe reprezentantul Mafiei in Romania, care manca la o masa alaturata si cu care s-a salutat politicos. Mai tarziu i-am cunoscut si pe prietenii lui italieni, tineri, batrani, bogati sau mai putin, dar toti gagicari peste masura, mereu cu ochii dupa o prada noua.
Dupa radio, cealalta pasiune a lui Piero era gatitul si, in calitate de chef, a tinut cateva restaurante in Bucuresti si pe langa. El mi-a explicat si conceptul de trattoria, restaurantul/bodega/taverna tipic italieneasca, cu anumite feluri de mancare si mai ales un public anume.
Am invatat multe de la Piero, in primul rand italiana, iar dupa ani, cand ne mai auzeam la telefon, insistam sa o rup pe italiana, ca sa mai exersez, desi romana lui era foarte OK.
Am ajuns, la un moment da, la el acasa, la o lasagna cum nu mancasem nicaieri, in nici o tratorie/pizzerie de pe la noi. Sper sa nu ma insele memoria, dar cred ca la momentul ala aparuse si Anastasia, fetita lui, dar cred ca era foarte mica.
Fast forward pana azi, cand, dupa ce m-am imprietenit pe FB cu Anastasia, acum la liceu si am intrebat-o ce mai fac ai ei mi-a spus ce, cumva, am stiut inainte sa citesc textul mesajului ei: Piero a murit acum 4 ani.
Adio, Piero, mio grande amico. Grazie!

Revolutia a invins, Revvolution continua!

Terminam postul precedent, cel despre #digitalfitness cu mentiunea optimista ca o sa mai revin cand o sa am noutati. Ei bine, n-am mai revenit mai bine de un an, dar nu pentru ca n-as fi avut noutati, ci pentru ca n-as fi stiut de unde sa incep cu ele, asa de multe au fost. Sau, poate nu foarte multe, dar de substanta.

Sa reluam povestea din august 2015:

am continuat sa merg la sala, sa monitorizez diverse aspecte ale vietii mele cu multiplele aplicatii, am mai scazut in greutate, am mai pus la loc, am atins iar un platou, am avut iar un atac de “lasat pe tanjala”, basically, totul era monoton si marginit.

Noiembrie 2015. Nu mai stiu exact daca am auzit o reclama la Gherila, am vazut un panou stradal, sau o combinatie din cele doua, cert e ca am aflat de existenta unui program de fitness si nutritie pe care il sustinea Valentin Vasile sub numele (pe atunci) limitless. Reclama era pentru deschiderea noului studio, in zona Victoriei (fericita coincidenta).

Am intrat pe site, am mai intrebat in stanga si in dreapta, am luat referinte de la my lovely 3% wife care a incercat toate salile si toate programele de fitness din lum si, evident, nu ratase Limitless. Feedback pozitiv, feeling la fel, imi iau inima in dinti sa le scriu pentru o oferta. Bam! Trei luni platite upfront, pretul destul de maricel, total buget mult peste capacitatile buzunarului meu, mai ales ca urma decembrie, luna cadourilor.

I-am raspuns lui George, cel cu care ma conversam, i-am zis cinstit si lautareste ca n-am banii aia, i-am multumit frumos pentru oferta si am zis ca aia e, n-a fost sa fie. Oricum aveam impresia ca treaba pe care o faceau era ceva next level, care necesita commitment si incepusem sa ma gandesc ca poate e mai bine ca nu s-a legat, ca poate nu faceam fata si ma demoralizam de tot.

E, cu soarta nu te pui si nici cu George (unul dintre cei mai buni oameni de marketing si vanzari cu care am interactionat ever). Omul nu s-a lasat, “mirosise” clientul asa ca m-a “pescuit” cu o oferta de nerefuzat: vino matale o luna si daca iti place, mai vedem pe urma, daca nu, multumim de participare. Asa mai veneam de acasa si cu bugetul si cu ideea ca daca nu ma descurc, macar n-a fost mare paguba.

Fastforward cateva saptamani, cateva mailuri schimbate cu George si cu Madalina, sa ma asigur ca am loc in sesiunea care incepea pe 18 ianuarie 2016, programare la evaluarea initiala (de cand cautam eu un cantar destept care sa-mi zica nu ca sunt gras, ci pe unde sta grasimea aia mai exact) si iata-ma la primul antrenament.

La Revvolution (numele actual al programului), sunt mai multe grade de dificultate. Diferentele nu sunt date atat de mult de complexitatea exercitiilor, sau de cerintele antrenorilor, cat, mai degraba, de cat vrea fiecare sa traga. La nivelele mai de jos, e mai light asa, mai poti sa faci o pauza, mai poti sa lucrezi un exercitiu in forma mai usoara (gen flotare cu sprijin pe genunchi), iar antrenorii insista sa faci in ritmul tau, sa-ti asculti corpul si sa te opresti daca simti ca e prea mult. Eu am luat-o fix de la cel mai de jos nivel, Grow. Intuisem cumva ca o sa facem chestii pe care nu le mai facusem de ani de zile, cu care corpul meu nu mai era obisnuit, chiar daca mai mergeam la sala, mai alergam si credeam ca sunt oarecum fit. Oh si cat de tare ma inselam cu partea asta. Dupa primul antrenament am stat 10 minute in vestiar, pe banca, cu capul in maini si rugandu-ma sa nu mor, sa nu imi cedeze inima. Vedeam stele verzi, fara exagerare. Mi-am revenit, a urmat starea aia de satisfactie pe care o ai cand stii ca ai facut ceva bine, ca ai dat tot ce-ai putut. Apoi, 24 de ore mai tarziu, s-a instalat cea mai chinuitoare si crancena febra musculara. Uitasem ca si asta e un efect.

Cum ziceam, intrasem in sala cu ideea ca sunt fit, ca “duc”, asa ca am tras de mine cat am putut, sa nu ma fac de ras (mi-a trebuit ceva vreme sa ma prind ca la Revvolution nu te judeca nimeni, nici colegii, nici antrenorii). Am reusit sa merg mai departe si sa vin la urmatorul antrenament doar spunandu-mi ca daca am rezistat la primul, lucrurile nu pot merge decat spre mai bine si o sa fie din ce in ce mai usor. Corect, in teorie, in practica, nu chiar asa. Al doilea antrenament si urmatoarele cateva au fost din ce in ce mai grele, febra musculara s-a “cronicizat”, nu apuca sa-mi treaca dupa un antrenament ca se instala urmatoarea, ma durea si radacina parului la un moment dat. Cand am tras linie dupa prima luna (in care respectasem si planul alimentar care vine la pachet) aveam minus 3 kile, toate din grasime. Ma durea tot corpul, cand mergeam gemeam, cand ma asezam gemeam, cand ma ridicam gemeam, ce mai , eram a walking pain. Ce-am facut? I-am scris lui George ca mai vreau doua luni, evident. 🙂

Si uite asa, din luna in luna, am implinit, recent, un an de Revvolution!

In anul asta am avansat de la Grow la More, apoi la Up si, intr-un final, la Pro (cea mai hardcore grupa), am trecut de la doua antrenamente pe saptamana la trei, mi-am imbunatatit in mod vizibil (si pentru mine si pentru cei din jur) tonusul muscular, am redescoperit muschi pe care nu imi aduceam aminte ca-i am si sper sa-i vad mai des si sa imi faca cunostinta cu alti prieteni de-ai lor. Am pierdut definitiv niste masuri la haine (le declar nule) si tot asa. O experienta extrem de pozitiva pe care sper sa pot sa o continui pentru cel putin inca un an.

Anul 2017 si anul 2 de Revvolution au inceput extrem de bine, cu o clasa noua, VO2Max Combat, care parca e gandita sa-mi aduca aminte de tinerete.

La mai mare (in procente de masa musculara, evident)!

Despre fitness digital si slabit

Povestea luptei mele cu kilogramele a inceput imediat dupa luna de miere (Grecia, Paros, 2009). De fapt, ca sa o iau de la bun inceput, cea mai mare parte din viata de adolescent/tanar si mai incoace n-am fost niciodata gras. Poate m-au ajutat si cele 5 antrenamente saptamanale de cate trei/patru ore pe care le-am facut pentru cativa ani incepand cu 1992. Lasatul de antrenamentele intense sigur m-a ajutat sa incep sa pun pe mine, dar discret. Mai tarziu m-a luat viata (cum ii place mamei sa zica) si m-am dedulcit la traiul cel bun. Mai o terasa, mai un restaurantel, regim de burlac cu oua prajite, cartofi prajiti si “ce s-o mai gasi prin frigider” (altceva decat legume, evident).

Pe urma a aparut EA la pachet cu mancarurile bune, gatite in casa, mesele in familie cu mai multe feluri de mancare, plus, evident, terasele, restaurantele si tot ce mai era deja in program.

Ca s-o scurtez (introducerea, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este), fix dupa ce ne-am intors din luna de miere, eram dodolotz ca Romania si implinisem 106 Kg. Cochetam de ceva vreme cu o sala de fitness, dar nu era nimic serios intre noi asa ca si starea generala era la pamant.

Evident, prima reactie dupa ce am citit cele scrise pe ecranul cantarului a fost sa “ma apuc de sala”. Dupa fiecare antrenament la care faceam ce ma taia capul, ma simteam, evident, indreptatit sa rup frigiderul, ca doar “lucrasem” la sala, nu? Asa s-au scurs vreo cativa ani, fara mari progrese, dar mentinandu-ma sub 100 Kg.

In toamna lui 2012 am rupt pisica in doua (nu pisicile mele, aia metaforica) si am zis ca ma apuc de alergat, ca trasul de fiare “dupa ureche” era clar ca nu facea fata.

Si uite asa, in 30 septembrie 2012 am reusit sa alerg prima cursa #digitalfitness adica monitorizata de o aplicatie pe telefonul mobil (ma hotarasem ca trebuie lucrat cu specialist). 20 de minute pentru 2. 3 km. O veselie… not.

Fix un an mai tarziu alergam 11.42 km intr-o ora si 19 minute. Incepusem deja un plan care sa ma pregateasca de “10km cu 10km/h” sau “10 cu 10” cum o alintam eu. Planul, evident, venea dintr-o alta aplicatie, ca de, daca tot am zis ca merg pe #digitalfitness, sa merg pana la capat. 10 cu 10 a venit pe 13 noiembrie 2013 si toata lumea s-a veselit 🙂

Uitai sa va zic ca de la inceputul lui 2013 ma cantaream in fiecare saptamana, masuram talia (care nu vroia sa se faca de viespe… neam) si, evident, foloseam o a treia aplicatie, ca sa notez valorile de la o saptamana la alta. Valorile oscilau intre 92 si 99. Asta pana in Septembrie, cand, vazand ca nu o scot la capat doar cu alergatul, am zis ca trebuie sa umblu si la alimentatie. Ce-am facut? Evident, am inceput sa folosesc o alta aplicatie 🙂 Din combinatia letala de alergat la sala si numarat calorii, cam pe vremea cand reuseam sa alerg 10 km in 59.12, cantarul arata, pentru prima data in foarte multi ani, 89 si ceva maruntis. Solutia a mai functionat cateva luni pana la un minim minimorum de 89 kg, in martie 2014.

Eeee si uite asa ajugem la momentul in care povestea de succes a inceput sa dea rateuri. Pai cand am vazut eu ca se poate, ce mi-am zis? Ia sa ma las pe tanjala, ca e clar ca daca am putut o data, o sa mai pot si alta data. Combinat cu platoul de care nu mai scapam (nu ala de gustari), am inceput sa pun la loc si pana acu’ vreo luna, am oscilat iarasi intre 95 si 97. Motivatia oscila si ea intre zero si maiputindezero.

Dar sa nu disperam, pentru ca declicul, salvarea, reboot-ul, a venit, ca un facut, pe filiera greceasca, dupa o a doua vacanta fix in insula care mi-a adus prima trezire la realitate: Paros. Raiul pe pamant, iadul celor care (cred) ca vor sa manance sanatos. Pe drumul de intoarcere ma simteam rau, eram umflat de ma strangea centura de siguranta, aveam crampe si junghiuri, ce mai, nashpa de nashpa. Ajung acasa dupa vreo 12 ore de condus, ma pune Aghiutza sa ma sui pe cantar: 101,7 kg. Eeee, Mishule tata, nu mai e gluma. E momentul sa stergem praful de pe #digitalfitness si sa ne punem iar pe treaba.

So, am deschis larg bratele si am reprimit in sanul meu pe vechiul prieten de fitness MyFitnessPal (intre timp cumparat de Under Armour), am facut un plan (modest) de alergare cu MyAsics (de Nike+ Running nu ma lasasem, precum nici de OneNote si de cantarul saptamanal). Totusi, ceva parca lipsea. Nu era suficient sa masor nivelul de activitate si caloriile arse cand eram la sala, trebuia sa fac ceva sa fiu mai activ in restul zilei. Nevoia asta, cuplata cu o chestie care tot nu-mi dadea pace de ceva vreme (masuratul Heart Rate-ului) m-a facut sa intru si mai tare in #digitalfitness si sa-mi cumpar un Fitbit Charge HR. Evident ca jucaria vine cu o aplicatie, iar aplicatia se integreaza cu MyFitnessPal asa ca toate caloriile pe care le consum cand stau (Basal Metabolic Rate=BMR), cand merg, cand urc scari, vin fain frumos sa se adauge la cota de calorii pe care le pot consuma (adica la cat de mult pot sa mananc).

Desi pare complicat, totul functioneaza ca o masina bine unsa si sunt foarte fericit sa raportez -7.3 kg in ultima luna.

Concluzia? #digitalfitness works!

Over and out. Revin cand mai am progrese de raportat.

3rd time’s the charm…

…sau cum a durat doua saptamani sa fac un upgrade de memorie la un laptop.

Poate ar mai trebui un subtitlu: review de magazine online

Sa incepem cu inceputul: Wife e contra tehnicii. O foloseste intens, e dependenta de ea, dar cu conditia sa mearga brici si sa nu ceara update, ca face ca trenul. Wife, nu tehnologia. Acestea fiind zise, am purces sa incerc sa-i fac viata mai usoara laptopului din dotarea sus-amintitei. Toshiba, model relativ OK, 3GB RAM. Cetesc pe net, vad ca stie de 8GB, zic hai sa cercetez. Caut module de memorie care sa se potriveasca, mai peste tot se gaseau doar unele noi, la 1600 MHz, alea originale fiind la 1066 MHz. OK, scriu la service-ul oficial Toshiba, imi raspunde cineva de acolo ca pot sa pun fara probleme module de 1600 MHz, ca o sa mearga.

Booon. Prima oprire: eMAG. Ochesc un modul de memorie de 8GB, dau comanda, same day delivery, plata ramburs, seara aveam memoria. Desfac, montez, power 0n…BSOD. Rinse, repeat, no luck. Mbiiiiine. Mai fac niste research, dau peste un site care zice: daca sunt doua slot-uri de memorie, atunci tre sa pui 2x4GB. Ma uit la eMAG, aveau si 2x4GB. Completez formular de retur  pentru modului de 8, sun la un cetatean, zic ca vreau sa returnez si vreau alte produse in loc. Ne pare rau, nu se poate, una-i una si alta-i alta. Faceti mneavoastra retur, noi va dam banii inapoi in cont si intre timp faceti alta comanda si o tratam separat. Mkay…hai sa fac asa. Plasez comanda in seara zilei in care se intamplase toata povestea cu gandul ca a doua zi, mai pe dupa pranzisor, o sa am noile module. N-a fost sa fie. Asta era intr-o marti, pe joi pun mana pe telefon. Alooo, eMAG-u, “undeeee eeeee modulele mele, care le-am cerut?”. Paaai, sa vedeti, modulele sunt in showroom la Constanta (clanta si Leganza) ajung la dumneavoastra intr-o saptamana. But, but, but…nevermind.

Alooo, cel.ro, aveti pe stoc module 2x4GB RAM d-ala de care am luat si de la eMAG, dar ai dreacu’ nu vrea sa-mi livreze cand am eu nevoie? Avem. Livrati acush acush? Livram. Standby!

Alooo, eMAG, as vrea sa anulez si eu o comanda.

Awwww, ce rau ne pare, dar nu ne merge sistemul, reveniti.

Revenit, anulat, dat feedback: cand ziceti ca produsul e pe stoc, dar de fapt nu puteti sa livrati decat intr-o saptamana, ziceti dreacu ceva la client, ca nu e ca si cum nu mi-ati dat cate un mail pentru fiecare miscare pe care o facea coletul initial in drum spre mine. Mai era loc si de unul cu termenul de livrare, ca sa nu mai zic ca frumos era sa ma sune un gigel sa-mi zica: modulele vin intr-o saptamana, va mentineti comanda?

Aaaaanyway, modulele de la cel.ro au venit a doua zi, seara pac cu ele in laptop. BIOS zice ca 8GB, BSOD nu apare, dar nici altceva. Ecran negru, ventilator pe turatie maxima. O data, de doua ori, de noua ori…am inteles ca n-a fost sa fie.

Aloooo, cel.ro, as vrea sa fac un retur.

Ati completat formularul?

Completat.

Produsele sunt in buna stare?

Mai bune ca noi.

La sediul nostru, intre 10-12 sau 15-18.

Sa va traiasca, ce-o sa fie, baiat, fata?

A doua zi atarn printr-un AFI mort, la ora 9.00, imi omor foamea cu o turta si o clatita de la Georgi covrigul urias (sau asa ceva) + o cafea d-aia nashpa si la 9.58 patrund. La ora 10.00 se deschide usa, intru, fac forma de retur, zic ca vreau sa iau alte produse, imi dau o hartiuta si ma trimit la un alt birou la “consultanta”. Awww, astea erau singurele memorii care stiu sa lucreze si la 1.5V si sa se “muleze” pe sisteme mai vechi. Zic ca nu vreau sa mai experimentez, asa ca as vrea niste module la 1066, sa terminam balciul. N-avem. Deloc? Deloc.

Bun, atunci banii inapoi.

Bine, ia matale hartiuta asta si du-te inapoi la colegii de la retururi sa-ti faca alta hartiuta.

Si, pentru ca nu ma las cu una cu doua, iata-ma motz in prag (virtual) la PC Garage. Memorii de laptop la 1066? Check. Compatibile cu sistemul, conform site-ului producatorului? Check. Pe stoc? Check. Plata ramburs? Sigur, daca mai dati 14 lei in plus :-O

Platit cu card, ieri, livrat azi, tocmai le-am montat, functioneaza de minune.

Morala: studiaza inainte de a cumpara si inarmeaza-te cu multa rabdare 🙂

Just Bubu

Wicked Minnie

Wicked Minnie

Romantic princess

Romantic Princess

Flower Power

Flower Power

 

The timeline of Bubu – 2

Flower Power

S-au mai strans niste perle de la Bubu, deci…here goes:

20.03.2015

Acu vreo două seri, fi-mea, șoptit, imi relevă secretul existențial al lumii ei imaginare:
– Tati, când eu zic de un pelsonaz imazinal, cale plinde viasă si volbeste, de fapt…(mai scade volumul cu doua linii si se uita atenta la mine sa-mi vada reactia)…tot eu volbesc!!!

Holy SHIT, this is huge!

16.03.2015

– Tati, îmi dai un gummy beal de guma?
– Gummy bear de guma e un pleonasm.
– Tati, îmi dai un pleonasm?
– …

Dupa cinci minute, pentru ca uitase cuvantul, mi-a cerut sa-i dau “leucoplast”

3.03.2015

Tati, dacă Pufeta mănâncă in fiecare zi, eu ii zic Mâncheta

2.03.2015

Am făcut schimb de povești cu Bubu. Eu i-am spus povestea cu norișorul Nori, ea mi-a spus o poveste cu un cangul:
– Ela odată un cangul cale după ce a fost micus s-a făcut mălisel. Și…cangulul avea un plieten, un pui de leopald. Dal puiul de leopald ela tale tlist că nu mai stia să joace minigolf. Si atunsi cangulul l-a intlebat de ce nu mai joacă minigolf?
Pentlu că nu mai găsesc closa, a spus puiul de leopald. Si au căutat closa si ela chial in gaula de minigolf. Si puiul de leopald a fost foalte felisit. Sfâlsit.
– Foarte interesanta poveste, Bubu, dar cam scurta.
– Eee, tati, ela mai lungă, cum s-au dus ei in zunglă, cum s-au luptat cu un leu, dal nu imi mai aduc aminte selelalte velsuli.

Mi-a promis ca pentru maine seara incearca sa-si aduca aminte si restul versurilor de la poveste.

23.02.2015

Mi-a crapat routerul de la Telekom. Am sunat ieri, azi dimineata au venit doi baieti sa vada care e treaba. S-au pus ei pe masurat fire pe hol, unde locuieste modemul, vine Bubu peste ei (relatare by Mima):
– Va plisepeti sau nu va plisepeti?
Oamenii, cu gurile cascate:
– Pai, ne pricepem, dar de ce?
– Pai, duleaza cam mult…
– Pai, stii, trebuie sa schimbam chestia asta care se cheama modem.
– Aha, bine.
Trec cinci minute…martie din post, iar cu clontzul pe ei:
– Ati telminat? De se duleaza atat?
S-au crucit aia, au intrebat-o pe Mima cati ani are si au zis ca e foarte…evoluata pentru varsta ei. Oameni politicosi…:-)

18.02.2015

Bubu: Cum a fost la munca, balon?
Eu: Cui ii spui tu balon?
Ea: Tie, ca ai burtă. 🙁

31.01.2015

Bubu la baie, se juca cu o broscuta din plastic care avea o “limba” ca o ruleta. Ii zic:
– Tati, nu te mai juca cu chestia aia in apa, ca s-ar putea sa rugineasca.
– Sa ruzineasca? Cum adica?
– Pai cred ca are inauntru un arc de metal si daca se uda nu o sa mai mearga?
La care ea, vadit ingrijorata:
– Tati, tlebuie sa melzem la magazinul de bloscuse sa-i intlebam pe ploducatoli din se e facut mecanismul cale fase limba bloscusei sa culiseze?
Io, masca:
– Sa ce, ma?
– Sa culiseze, tati, adica sa faca asa… si incepe sa se batzaie inainte si inapoi in apa.
– De unde stii tu cuvantul asta, sa culiseze?
– L-am invasat de la Goofy, plietenul smechelasului ala de Mickey.

23.01.2015

Aseară, dupa o ora pe salteluta si o poveste lunga…Bubu a mea era trează bec. Ma sustrag usurel spre patul conjugal, cu promisiuni de lăsat usa deschisă la camera “măcal atâtica”. Trec 3 minute, vine “pantoma” după mine si începe dezbaterea de la miezul nopții:
– Tati, du-te, te rog, la culcare pe salteluta ta.
– Nu (sec).
– De ce?
– Păăăi…(cauta disperată cu ochii ceva de care sa se agate, ii pica ochii pe Pufeta care se rasfata in plapumi lângă noi)…nu ma lasa pisisile sa dolm.
– Cum asa?
– Tati, tu stiai ca pisisilol poate sa li se faca foame?
– Umm, da, dar ce are asta de-a face cu dormitul tau pe salteluta?
– Pai, de la dinsii (dinții) pisisilol.
– Huh?
– Când le e foame, dinsii pisisilol se lovesc unii de alsii si fac un zgomot asa: Cla, cla, cla, cla, cla….
– Asa o fi, dar acum nici o pisica nu face cla, cla, cla. Uite, Pufeta e aici si Pufix doarme acolo pe fotoliu.
(panica in tunel, argumentul ei e demolat, decide sa joace la coarda sensibilă)
– Nu vleau sa dolm singula, pentlu ca nu visez flumos.
– Pai ce ai vrea sa visezi?
– Baleline in costume de balet lozalii.
– Pai uite cum facem: Mergem pe saltea, închizi ochii si te gândești la balerine in costume de balet rozalii si o sa vezi ca pe urma le visezi.
– Bine ( soc si groaza, nu știam ce sa zic).

Long story short: Dupa toata povestea m-am culcat si m-am trezit in patul propriu. E drept că tot a trebuit sa-i las usa deschisa ” atâtica”

18.01.2015

Ii zic lui Bubu de dimineata:
– Tati, peste două zile e ziua mea, te-ai gândit ce-mi iei cadou?
După ce se gândește putin, ca se vedea ca am luat-o pe nepregătite, zice:
– Tati, ce-ai zice sa împălsim toate zucăliile mele dolite?
– Pai, cum o sa facem asta?
– Eu o sa aleg o zânusă Bloomix, ial tu o papusă Maya.
– Si cine le cumpără?
– Paaaaai, tu, eu nu am nisiun ban.

Mi-a venit in minte genericul cu Al Bundy…

9.01.2015

Fi-mea a fost in vizita la prietena ei din bloc si s-a intors si mai hotarata sa obtina papusa Maya sau papusa Ioana, de preferat ambele, asa ca azi dimineata, vine hotarata la mine cu degetul ridicat a pilda:
– Tati m-am decis sa-ti pelmit seva!
– Ummm, nu cred ca asa functioneaza lucrurile, dar fie, ia zi, ce vrei sa-mi permiti?
– Iti pelmit sa-mi cumpeli papusa Maya, vezi ca incepe acum leclama pe Disney zuniol!

Permission granted, “hint” taken!

Scrisoare deschisa de la prostul de mine catre “desteptul” de Moise Guran

Draga desteptule Moise Guran,

Sunt un prost care a luat un credit in euro (aparent daca era in CHF eram prost facut gramada, slava Domnului, am evitat-o pe asta). Sa-ti povestesc cum s-au intamplat lucrurile, ca sa-mi indici exact momentul cand am fost prost, sa stiu sa nu mai fac.

In 2007 am vrut sa-mi iau o casa mai mare, ceva potrivit pentru o viitoare familie, ca stateam in garsoniera ramasa de la bunica. Pentru ca peste tot in jurul meu ploua cu proiecte imobiliare extrem de imbietoare, am inceput sa studiez si am gasit unul care raspundea pretentiilor mele de la vremea respectiva. Neavand banii pentru plata viitorului apartament, am realizat destul de repede ca va trebui sa apelez la un credit. Pentru ca nu aveam (cum nu am nici acum, ca doar imi vad de lungul nasului) pretentii de finantist/guru, am apelat la specialisti: Kiwi Finance.

Tema a fost simpla: avem o garsoniera de vanzare si un apartament de cumparat. Gasiti cea mai avantajoasa solutie pentru a ne incadra in veniturile de la vremea respectiva ale mele si ale prietenei mele (actuala sotie, proasta si ea ca si mine). Dupa ce specialistii au intors piata de credite cu susul in jos si inapoi, au venit cu o oferta aproape “perfecta”. Nu vindeam garsoniera, faceam un credit punte garantat cu garsoniera, plateam avans, apoi un credit ipotecar pe noul apartament, ramaneam cu ambele imobile si cu o rata dubla fata de ce le spusesem ca putem suporta.

ABSOLUT NICI UNUL DIN CREDITELE PROPUSE NU ERA IN LEI!!!

In paranteza fie zis, pentru ca sunt un consumator avid de stiri, in perioada respectiva (2007) urmaream cu atentie tot felul de declaratii oficiale si nu am intalnit MACAR UNA, de la BNR, in care sa fie avertizati oamenii sa nu faca credite in monedele in care nu sunt platiti.

As mai zice si ca dobanzile la lei in perioada respectiva erau duble decat cele la euro si triple fata de CHF, dar argumentul asta a mai fost dat si de alti prosti ca mine si nu te-a miscat.

Dezamagit de solutia propusa de profesionistii de la Kiwi am inceput sa caut credite de capul meu. Am apelat la banca unde aveam conturile de economii, am ajuns pana in faza in care au facut evaluarea apartamentului. Surpriza, suma aprobata in urma evaluarii nu acoperea necesarul, pentru ca apartamentul era la rosu in faza respectiva.

TOATE DISCUTIILE SI OFERTELE DE LA ACEASTA BANCA FACEAU REFERIRE DOAR LA EURO SAU CHF!

Dupa aceasta a doua dezamagire, am apelat la o banca ceva mai mica, dar care avea avantajul ca finantase proiectul rezidential din care facea parte si viitorul meu apartament, asa ca procesul de evaluare era “implicit”. Aplicai pentru un credit la ei, validarea se considera facuta.

Relatia cu banca pe parcursul intregului proces de pre-aprobare a creditului s-a purtat printr-o domnisoara foarte amabila, cu titulatura de Junior Credit…something. Ofertele care s-au pus pe masa erau foarte clare: la lei te incadrezi cu greu si platesti o rata foarte mare, la euro e mult mai lejer, iar la CHF e boierie curata. Expresia “risc valutar” nu exista in dictionarul domnisoarei, la fel cum, din pacate, nu exista nici in al oficialilor BNR in perioada respectiva (consumator avid de stiri, remember?)

Creditul s-a aprobat, platit catre dezvoltator, perioada de gratie de un an, dobanda calculata transparent, legata de Euribor la 6 luni, ceva ce alte banci au inceput sa practice abia dupa Ordonanta 50, in fine, toate fineturile.

Fast forward un an, apar semnele crizei, viitori co-locatari se vad nevoiti sa renunte pentru ca banca nu le mai acorda credite pre-aprobate de un an (noi am prins ultimul tren, aparent). Mai trece ceva timp si incep sa apara si vitejii de la BNR, cu “riscul valutar” in gura.

Euro sare de la 3 si ceva la 4 si ceva, rata creste, mai scade putin, valoarea apartamentului se duce la padure, ofertele de credite se imputineaza, vine geniala masura cu descurajarea creditelor in euro, dar creditele bune in lei continua sa nu apara, etc

Fast forward inca ceva vreme si vine 2015, criza CHF si desteptul de tine care ne face pe noi prosti ca am vrut sa profitam de o oportunitate creata de banci si sustinuta pe fata de BNR si ca nu ne-am nascut finantisti.

Unde e prostia, desteptule? Tu ce-ai fi facut in locul meu?

In speranta unui raspuns destept, iti urez: HAI SICTIR!

Al saptelea fiu – film bashing

Ma intreaba ieri un coleg: ce stii despre filmul asta, l-ai vazut, merita? Ocazie cu care am realizat ca un post pe FB nu e suficient pentru a arata dezamagirea fata de aceasta porcarie sinistra.

Nefericirea mea maxima vine din faptul ca am citit cartile lui Joseph Delaney si aveam asteptari de la film, care s-a dovedit a nu avea absolut nici o legatura cu cartile.

Sa punctam cateva diferente majore:

Personajul principal Master Gregory

– in carte este un taciturn, obsedat de respectarea regulilor, de antrenamentul specific spook-silor, fan al mersului pe jos, cu o casa de vara care avea o gradina plina de vrajitoare inchide in gropi atent sapate (asa isi petrece Tom primul an de ucenicie, sapand gropi). John Gregory manca putina branza uscata inainte de a se lupta cu creaturile raului si il obliga si pe Tom sa respecte aceeasi regula. John nu este ultimul spook, dar este ultimul din zona respectiva, unul din fostii lui ucenici, care isi incheiase pregatirea fiind responsabil, pe cont propriu, de o zona invecinata. De aici si nevoia de un nou ucenic. Ordinul Soimilor nu exista. John se chiverniseste cu greu de la o plata la alta, pentru ca intreaga zona in care opera era saraca, iar oamenii plateau pentru diverse servicii abia dupa urmatoarea recolta. Tatal lui Tom plateste pentru ca Tom sa fie pregatit sa devina spook, o parte din bani cand Tom pleaca cu John, iar restul la finalul primului an, care este de proba. Ucenicia urma sa dureze 7 ani.

– in film este un betiv nostalgic, care traieste din gloria demult apusa a unui ordin al cavalerilor care se luptau cu raul, plin de bani, care calareste sau merge cu o caruta plina de gimmicks pentru fighting evil. Vrajitoarele (una singura) le inchide in gropi sapate in varf de munte, iar pe Tom il antreneaza fix o saptamana dupa ce a platit o ditamai punga de bani pe el (slavery much). La finalul filmului, dupa ce trecusera cam doua saptamani de ucenicie pentru Tom, deja are loc predarea stafetei.

Personajul principal Tom Ward

– in carte este un tanar serios, constient de situatia grea a familiei sale (sapte copii crescuti din putinul fermei de familie), ceea ce il face sa accepte fara proteste ucenicia la The Spook. Isi iubeste mama fara rezerve si isi respecta tatal si fratii mai mari, avand o relatie destul de incordata cu fratele care urma sa mosteneasca ferma. Relatiile de familie joaca un rol crucial in actiunea din prima carte si apoi in urmatoarele.

– in film apare un singur frate al lui Tom, care nu cred ca are vreo replica toata scena, tatal accepta fara nici o reactie plata aruncata in sictir de John Gregory, iar Tom pleaca fara sa mai priveasca inapoi.

Personajul principal “mama lui Tom”

– in carte este stalpul familiei, piatra de temelie in jurul caruia sa invarte tot universul familiei Ward. Ea este cea care a adus banii pentru cumpararea fermei, ea are grija de toti cei din jurul ei fiind si un fel de vindecatoarea/moasa pentru intreaga regiune. Mai tarziu in carte/carti se dezvaluie origine ei de vrajitoare, fapt ce va juca un rol crucial pe parcursul actiunii din serie. Mama lui Tom este o “lamia witch” care, in forma ei “feral”, este acea creatura cu aripi si ghiare puternice (harpie?), dar care, petrecand foarte mult timp in forma umana, se transforma aproape cu totul in femeia pe care Tom o numeste mama.

– in film e o femeie care se dovedeste a fi o vrajitoare buna, care “moare” la prima confruntare cu fortele raului. Vrajitoarele rele sunt prezentate ca acele creaturi cu aripi si ghiare, care in carti sunt numite lamia.

Sirul inadvertentelor e imens, practic singurele chestii pastrate din carti sunt numele personajelor, ideea gropii in care sunt pastrate vrajitoarele, a sarii si piliturii de fier folosite ca arme impotriva raului si …cam atat.

Nu stiu daca Joseph Delaney a luat un purcoi de bani ca sa nu sa se mai intereseze de ce face studio-ul cu povestea lui, dar daca n-a fost asa, si-a luat teapa de mai multe ori. Ceea ce este extrem de trist este ca seria de carti are premisele pentru o franchiza cinematografica de mare succes, dar primul pas a luat-o intr-o directie complet gresita.

Double sad face :((

Happy 2015

Constat ca in 2014 m-am jucat cu blogul mai mult decat in toti anii precedenti. Hmm…! Nu cu foarte mult spor, totusi. E greu sa scrii pe blog cand toata lumea te stie drept “sotul lui easypeasy“. Plus ca nici nu m-am lamurit daca vreau sa scriu si daca da, despre ce. Cel putin asta vad cand ma uit la articolele mai vechi. Uite ca la o sugestie venita pe Facebook, am gasit si un potential scop pentru acest blog: sa adun perlele (pellele!?!) lu’ fi-mea!

Fi-mea, adica Lorelai Victoria, botezata asa dupa o alta celebra Lorelai Victoria a.k.a. Mama Gilmore. Fi-mea care trage tare sa faca mai repede patru ani si are o preocupare serioasa referitor la “cat mai duleaza pana devin adult”? Fi-mea care traieste in lumea jocurilor cu Knuckles, Iacali, poneii “Ecvestlia gils”, Pisicata, Iepulisa, etc, dar care gaseste zilnic cate o ocazie sa ne lase paf cu cate ceva. Fi-mea care cand scoate o perla, taica-su, adica eu, o inregistreaza (cateodata si video, dar despre asta alta data) si o posteaza pe FB.  Si pentru ca nu am incredere prea mare in capabilitatile de backup ale lu’ Mark Zuckerberg (Malc Sucalbelg?) cred ca e mai bine sa le adun aici.

Here goes:

bubu_04_2013

7.01.2015

– Tati, am facut o losiune pentlu pielea papusilol (îmi arată o sticla de biberon in care erau niste etichete negre de la niste haine si niste sârme d-alea de legat pungi la gura).
– Bravo, tati, chiar cred ca le trebuia o loțiune, dar ce-ai pus in ea?
– Păl de pantelă si fâlfâială de lebădă.

Oare o fi un produs vandabil?

 

5.01.2015

După o lungă si argumentată discuție începută cu cererea lui Bubu pentru “o sulioală blunetă sau măcal un flăsiol”, văzând ea ca nu o scoate la capăt cu “pălinsii”, zice hotărâtă: Bine, tati, o sa mă desculc singulă.

S-a închis in camera ei, de unde mai iesea din cinci in cinci minute sa ne informeze ca: “melge foalte bine tleaba cu sulioala mea”, iar la final a iesit triumfătoare cu Pisicata (una din pisicile de pluș) îmbrăcată cu un pampers de baie si un body mai vechi.

Pai daca stiam ca e asa de simplu….

 

17.12.2014

Fi-mea, docta: Imibolitatea este o boala cale duleaza folate mult pana se vindeca si te face sa nu poti dolmi noaptea. Daca nu poti dolmi noaptea, se pale ca tlebuie sa devii adult foalte lepede, ca atunci o sa am un calculatol de pe cale o sa aflu foalte multe lucluli despre imibolitate.
Eu: Dar cum se manifesta imibolitatea?
Bubu: Pai, te tlezesti noaptea si umbli plin casa si dimineasa te gaseste bunica ta la palinsii tai in pat.

Grav, va zic!

 

11.12.2014

In razboiul domestic care se cheama “adormit copilul”, fi-mea foloseste toate armele pe care le are la dispozitie, inclusiv arsenalul “nuclear”: Tati, eu vleau sa stai cu mine pentlu ca te iubesc.

Acu doua seri, pe la jumatea procesului de culcare, care presupune sa stau cu ea pana “adoarme”, apoi sa ies usor din camera ca sa constat ca ma urmeaza la nici 3 secunde ca sa o rapeasca pe mami, care sa stea cu ea pana “adoarme”…rinse, repeat, la un moment dat, dupa ce o intreb,exasperat, de ce nu doarme, zice:
“Daca elai si tu mai amabil si stateai cu mine, dolmeam”.

S-a dus dreacu toata fatada mea de tata suparat si m-a pufnit un ras monstru!

 

3.12.2014

Eu (nervos): Lorelai, nu! Nu, nu, nu. Care parte din NU nu o intelegi?
Ea (angelica): Paltea cu nu.

 

1.12.2014

Sele zese aventuli ale lui Lapunzel, de Lolelai Victolia Naie. (culese in mașina, in drum spre mall, de ta-su)

Aventula 1:
A fost odata ca nisiodata un talam felmecat in cale tlaia o plinsesa pe nume Lapunzel. Ea avea un pal luuuung, pana la pământ. Si Lapunzel vloia sa mealga la bal. A mels, a mels, pe ulma a salit pe o tlambulina uliasa si a ajuns in tuln unde ela balul. Sfâlsit.

Aventula 2
Dupa se Lapunzel a fost la bal si s-a casatolit cu plinsul, a vlut sa-si faca niste sole (surori – nota culegatorului). S-a dus pe un alt talam unde a gasit sele mai flumoase fete si le-a luat acasa si le-a facut solele ei. Sfâlsit.

Aventula 3
Lapunzel vloia sa mănânce niste mele. S-a dus sa culeaga mele si s-a întâlnit cu un iepulas. Iepulasul a zis ca vlea sa vina si el cu Lapunzel. Lapunzel l-a luat cu ea si iepulele zgâlsâia pomul si melele cadeau in cosul lui Lapunzel. Si dupa ce au cules multe mele au plecat acasa. Sfâlsit.

Aventula 4
Plinsesa Lapunzel vloia sa aiba un calus. Si dupa aia l-a luat dintl-un glajd palasit si ela alb. Sfalsit.

Aventula 5
Lapunzel voia sa se lupte cu un dlagon. Si-a luat calul alb si a mels sa se lupte cu dlagonul. Pe dlum s-a intalnit cu o pisicusa cale a vlut sa mealga si ea cu Lapunzel. Au mels impleuna si au gasit o sabie tale ascusita si I-a tlas Lapunzel una dlagonului cu sabia si l-a tlansfolmat intl-o fulnicusa folate folate mica. Apoi a mels acasa si a bagat calul in glajd. Sfalsit.

Aventula 6 (epica, fetele cu parul lung vor rezona).
Lapunzel se coafa si avea un pal foalte foalte lung, de culoale blond. Sfalsit.
(Eu, nemultumit – Pai cum, mai tati, asta-i tot? Unde e aventura? Ea, docta – Tati, aventula ela ca se coafa… Point taken).

Restul asteapta sa fie culese. Negocieri intense.

 

29.11.2014

Fi-mea ma intreaba foarte preocupată:
– Tati, eu se o sa fac când o sa fiu mălisică?
– Cum adică, ce o sa faci?
– Adică ce tlebuli plin casă?
(io incep sa mă umflu asa, usurel, ca ce copil responsabil am, daca la nici patru ani vrea sa faca treaba in casa si zic, generos)
– Pai, nu stiu, tati, tu ce-ai vrea sa faci.
La care ea, cu o expresie de maxima incantare pe față zice:
– Vleau sa-mi cumpal 100 de jucălii și să mă joc cu ele.

Așa “tleabă” să tot faci…

 

25.12.2014

Fi-mea, ca sa justifice faptul ca iese din camera ei pentru a n-shpea oara in loc sa doarma, vine spre mine cu o mina foarte serioasa si incepe sa-mi explice:
– Tati, mie mi-e flica de zgomote si nu pot sa dolm.
– Ce zgomote, tati?
– Zgomotele de afala si din casa.
– Da-mi un exemplu, ca uite, eu in casa n-am auzit decat cum s-a dus Pufix la cutia lui si a zgreptanat cu ghiara in nisip, asta nu e un zgomot de care sa te sperii.
– Tati, eu zic de zgomotele tali.
– Aha, OK si care sunt alea?
– Paaaaai, de exemplu…intunelicul!

 

15.11.2014

Fi-mea vrea orice jucărie din reclamele de pe Disney Junior. Acum e la poneiul Toffee. Ca sa vedem cate șanse are sa-l primească de la Mos Crăciun am intrat pe un site sa vedem cat costă. Zic: Offf, tati, costă o grămadă de bani, nu stiu daca o sa poata mosul sa-l aduca. La care ea, pragmatica: Tati, nu-l mai vleau de la mos clăsiun, te duci tu la selvisiu de zese mii de oli si mi-l cumpeli.

My future is bright…

 

14.11.2014

Fi-mea se murdareste pe deget de mustar. Eu o șterg cu un servetel.
Zice: Tati, pentlu că m-ai salvat de muștalul cel lău si scâlbos, te datolez (??)…. Pompielul Lomânia!!!

Mi-am găsit nume de super erou, all set.

 

10.11.2014

Fi-mea dupa baie, se uita la degetele si zice, cu lacrimi in ochi si voce tremurata:
– Tati, pielea mea fina si catifelata de plinsesa s-a tlansfolmat in ceva zbalsit si ulat.

Cum sa-I explic cum e cu efectul apei asupra pielii?

 

26.10.2014

Fi-mea, foarte serioasă, cu o jucărie “ruleta de măsurat” în mâna:
– Tati, eu o să învăț să mă măsor!
– Ia să văd, zic eu.
Se duce la peretele unde o măsurăm de obicei, se așează in pozitie, isi duce ruleta deasupra capului…orizontal, după care anunță ritos:
– Șapte kile.

 

10.08.2014

Fi-mea iese de la bunica-sa din bloc, mai pe inserat asa si constata:
– Era mult mai soare inainte sa fie atata intuneric.
– Hai ma, tati, ca nu e chiar asa de intuneric.
– Ba da, tati, e intuneric fleascha!

 

4.08.2014

Eu cu Bubu la cumparaturi in Mega Image-ul de pe Prelungirea Ghencea. La casa. Ea in masinuta/cos de cumparaturi, eu puneam de zor pe banda. Remarcasem ca sunt doar doua case deschise asa ca nu m-am mirat cand a inceput sa sune bing-bang-ul care, conform regulilor Mega Image, cheama un angajat sa mai deschida o casa. Bing bang, bing bang, eu puneam pe banda linistit. La un moment dat, ridic capul din ale mele, vad angajatii Mega Image uitandu-se nedumeriti la cele doua case si la cei trei speriati care asteptau la ele: nu era motiv de bing bang. Eh, ridic din umeri si pentru ca terminasem de pus marfa la loc in cos, imping cosul mai in fata. Moment in care bing bang-ul inceteaza in mod miraculos. M-a trecut un fior rece. Deja angajatii se uitau lung la mine, venise sefa de magazin si inspecta fiecare casa in parte, casiera care ma servea nu intelegea ce se intampla. Lovit de inspiratie, ma las putin in jos, asa, cat sa fiu la nivelul la care era Bubu asezata in masinuta. Ce sa vezi…butonul de bing bang era plasat foarte potrivit, sub tejghea, fix la indemana ei. O sa-mi fac cumparaturile vreo doua saptamani la Mega de pe Valea Oltului, pana imi uita astia fatza si fata…

 

1.08.2014

Doua cu Bubu:

1.
-Bubu, cum se zice în engleză la pisica?
-Cat
-Dar la caine?
-Dog
-Si la soarece?
-Mouse
-Dar la brânză?
…..
-Hai ma, tati…brânză?
-…branzes?

2.
Bubu in masina, la radio cântă Evanescence – Bring me to life.
-Mima, eu stiu cum o cheamă pe fata asta.
-Care fata?
-Asta care canta?
-Cum o cheamă?
-Țipătoarea…pentru ca tipa.

 

21.07.2014

Ma joc cu fi-mea: Ce animal?
Cine ghiceste da indicii pentru urmatorul animal.
M-a batut cu “ce animal are trei casute in spate si se suie in copac la fel ca o maimuta?”
Nu va bateti capul, e “leopardul de mare”.

 

13.07.2014

– Daisy dormea in camera ei. S-a trezit si când a deschis usa a văzut un avion care….care mânca brânza!
– Dar ce fel de avion era ala, tati?
– Un avion franțuzesc!

 

14.06.2014

Zice Bubu intrând in “sufagelălie”: Tati, să nu-mi dai drumul la desene. E clar, vine sfârșitul lumii.

 

9.06.2014

Echivalentul “pinky swear” la fi-mea: Pe cuvant de rochita roz?

 

3.06.2014

– Tati, tie iti place de mine?
– Da, tati, foarte mult.
– Dal lui mami ii place de mine?
– Sigur ca da, Bubu, lui mami ij place foarte mult de tine.
– Mmmmm…si mie îmi place de mine.

Game, set, match!

 

26.05.2014

La baita, ma apuc sa-i cant lu’ Bubu:

Chevaliers de la table ronde
Goûtons voir si le vin est bon
Chevaliers de la table ronde
Goûtons voir si le vin est bon

I-a plăcut. Zice: Tati, mai canta aia cu Vasile.

 

13.05.2014

Eu in bucătărie sa-i încălzesc laptele lui Bubu. Vine peste mine:
– Ce faci aici, tati?
– Iti incalzeam laptele, du-te in sufragerie si asteapta-ma ca vin.
– Bine, tati.
Dă să plece, se întoarce din usă si ma intreaba cu o mină serioasă:
– Te descurci?

 

19.04.2014

Fi-mea, mai nou, e o familie de dinozauri si are conversatii cu fratii si surorile ei. Ieri, dupa ce mi-a dat trezirea la o oră prea mică pentru o zi de vacanță, supărată că stăteam pe canapea si moțăiam, zice: Offf, tatăl nostru sta întins pe canapea si nu misca…nu ne da nimic (ceruse “pulseculi”).

 

15.03.2014

Fi-mea: e adolabil sa mănânci biscuisel pe bancusa asta in palc.

 

24.02.2014

Fi-mea: infinitul e infinit, planetele sunt infinite, rochita mea si toate coronitele sunt infinite. /jawdrop

 

12.12.2013

Acu vreo doua seri, fi-mea era in protestele anti-baitza si se prefacea ca plange. Whaa whaaa whaaa cat o tinea gura. Eu, ca sa-i arat ca two can play that game, incep si eu: wha whaaaa whaaaa si mai tare ca ea ea. Si ea whaa si eu whaaa pret de vreo doua minute, la care ea se opreste brusc, se uita la mine cu o fata serioasa si zice, din varful buzelor: tati, nu asa se plange!
Eram nehotarat daca sa o fac artista la teve sau casiera la Tarom, cred ca si-a ales singura cariera.

 

 

%d bloggers like this: