Archives for : Analize

Al saptelea fiu – film bashing

Ma intreaba ieri un coleg: ce stii despre filmul asta, l-ai vazut, merita? Ocazie cu care am realizat ca un post pe FB nu e suficient pentru a arata dezamagirea fata de aceasta porcarie sinistra.

Nefericirea mea maxima vine din faptul ca am citit cartile lui Joseph Delaney si aveam asteptari de la film, care s-a dovedit a nu avea absolut nici o legatura cu cartile.

Sa punctam cateva diferente majore:

Personajul principal Master Gregory

– in carte este un taciturn, obsedat de respectarea regulilor, de antrenamentul specific spook-silor, fan al mersului pe jos, cu o casa de vara care avea o gradina plina de vrajitoare inchide in gropi atent sapate (asa isi petrece Tom primul an de ucenicie, sapand gropi). John Gregory manca putina branza uscata inainte de a se lupta cu creaturile raului si il obliga si pe Tom sa respecte aceeasi regula. John nu este ultimul spook, dar este ultimul din zona respectiva, unul din fostii lui ucenici, care isi incheiase pregatirea fiind responsabil, pe cont propriu, de o zona invecinata. De aici si nevoia de un nou ucenic. Ordinul Soimilor nu exista. John se chiverniseste cu greu de la o plata la alta, pentru ca intreaga zona in care opera era saraca, iar oamenii plateau pentru diverse servicii abia dupa urmatoarea recolta. Tatal lui Tom plateste pentru ca Tom sa fie pregatit sa devina spook, o parte din bani cand Tom pleaca cu John, iar restul la finalul primului an, care este de proba. Ucenicia urma sa dureze 7 ani.

– in film este un betiv nostalgic, care traieste din gloria demult apusa a unui ordin al cavalerilor care se luptau cu raul, plin de bani, care calareste sau merge cu o caruta plina de gimmicks pentru fighting evil. Vrajitoarele (una singura) le inchide in gropi sapate in varf de munte, iar pe Tom il antreneaza fix o saptamana dupa ce a platit o ditamai punga de bani pe el (slavery much). La finalul filmului, dupa ce trecusera cam doua saptamani de ucenicie pentru Tom, deja are loc predarea stafetei.

Personajul principal Tom Ward

– in carte este un tanar serios, constient de situatia grea a familiei sale (sapte copii crescuti din putinul fermei de familie), ceea ce il face sa accepte fara proteste ucenicia la The Spook. Isi iubeste mama fara rezerve si isi respecta tatal si fratii mai mari, avand o relatie destul de incordata cu fratele care urma sa mosteneasca ferma. Relatiile de familie joaca un rol crucial in actiunea din prima carte si apoi in urmatoarele.

– in film apare un singur frate al lui Tom, care nu cred ca are vreo replica toata scena, tatal accepta fara nici o reactie plata aruncata in sictir de John Gregory, iar Tom pleaca fara sa mai priveasca inapoi.

Personajul principal “mama lui Tom”

– in carte este stalpul familiei, piatra de temelie in jurul caruia sa invarte tot universul familiei Ward. Ea este cea care a adus banii pentru cumpararea fermei, ea are grija de toti cei din jurul ei fiind si un fel de vindecatoarea/moasa pentru intreaga regiune. Mai tarziu in carte/carti se dezvaluie origine ei de vrajitoare, fapt ce va juca un rol crucial pe parcursul actiunii din serie. Mama lui Tom este o “lamia witch” care, in forma ei “feral”, este acea creatura cu aripi si ghiare puternice (harpie?), dar care, petrecand foarte mult timp in forma umana, se transforma aproape cu totul in femeia pe care Tom o numeste mama.

– in film e o femeie care se dovedeste a fi o vrajitoare buna, care “moare” la prima confruntare cu fortele raului. Vrajitoarele rele sunt prezentate ca acele creaturi cu aripi si ghiare, care in carti sunt numite lamia.

Sirul inadvertentelor e imens, practic singurele chestii pastrate din carti sunt numele personajelor, ideea gropii in care sunt pastrate vrajitoarele, a sarii si piliturii de fier folosite ca arme impotriva raului si …cam atat.

Nu stiu daca Joseph Delaney a luat un purcoi de bani ca sa nu sa se mai intereseze de ce face studio-ul cu povestea lui, dar daca n-a fost asa, si-a luat teapa de mai multe ori. Ceea ce este extrem de trist este ca seria de carti are premisele pentru o franchiza cinematografica de mare succes, dar primul pas a luat-o intr-o directie complet gresita.

Double sad face :((

Si-au fost iar alegeri

Europarlamentarele 2014 au consacrat o realitate cruda: criza a transformat “Europa unita” in “Europa unita impotriva vointei cetatenilor ei”. Asta, cel putin, in Franta, unde Le Pen a castigat alegerile, in UK, unde Farage a castigat alegerile, precum si in Grecia, Austria, Belgia si alte state cu democratie consacrata, unde populistii, radicalii, euroscepticii sau anti-europenii au castigat alarmant de mult. Ma intreb daca la momentul la care Romania va fi pregatita pentru adevarata integrare in UE (Schengen, zona euro) o sa mai aiba in ce sa se integreze?

Pe malul generic al Dambovitei, lucrurile au stat previzibil: PSD+ aliatii au facut ce fac de 25 de ani incoace – s-au organizat si au castigat. Evident, acuzatiile de frauda nu au lipsit, dar despre asta in cateva momente. PNL a decontat total ruperea USL-ului, de unde rezulta ca romanii n-au pus botul la vrajeala si anti-PSD-ismul proaspat descoperit de Antonescu si au sanctionat (cel putin eu am facut-o) schimbarea de discurs a liderilor partidului. PDL e in trend, PMP n-a confirmat, indiferent cat a pompat Basescu in el, dupa rezultatele partiale se pare ca au luat mai putin sau egal cu Mircea Diaconu.

Ca l-am pomenit pe Mircea Diaconu, cazul lui este de manual de sociologie: omul singur persecutat de sistemul pus la punct de Basescu (ANI) a reusit sa capaciteze antibasismul (extrem de puternic in ciuda celor trambitate de partidele satelit ale lu’ base) si a luat o gramada de voturi fara sa aiba practic o campanie sustinuta (ca nu avea cu ce).

UDMR, constant ca de obicei, restul partidelor cu gura mare (FC, NR, PNTCD), sanctionate clar: romanii nu mai au chef de aparente alternative, aceeasi oameni sub alte sigle. In plus, toti sugeau de la basescu, doar doar reusesc sa faca vreo branza pe spatele popularitatii sale “in crestere”.

Revenind la acuzele de frauda, cred ca in aceste alegeri a existat un element inedit. Sa explic: datorita sistemului paritar din USL, PNL a avut o situatie mult mai buna dpdv al primarilor si sefilor de consilii judetene decat in toata istoria post revolutionara. Pentru prima data, au putut si ei sa fraudeze si sunt convins ca au facut-o, dovada acuzatiile din partea PSD. PDL, evident ca a tipat ca din gura de sarpe ca toti ii fura, la fel ca si PMP si restul partiduletelor. Parca toti au baut apa dupa Vadim, ala care e atat de furat de vreo 15 ani incoace incat daca n-ar fi, ar castiga toate alegerile. In cazul lui vorbim de furturi de 90%, mai rau ca-n 46. Zambim cu intelegere si trecem mai departe.

Acuze de frauda, sondaje tip exit-poll care dadeau rezultate in functie de cine le comandase, manipulari si jocuri de culise de la deschiderea sectiilor si pana la anuntarea rezultatelor partiale (aproape) finale. Nimic nou.

Ce remarc si sper sa o faca si altii, este incapacitatea “dreptei” de a face o campanie altfel decat “anti PSD”. Acuze, indemnuri la unitate, promisiuni de opozitie pe viata si pe moarte, absolut tot discursul PNL, PDL, PMP, FC, PNTCD, etc a fost in aceeasi nota: sa fim contra PSD, sa tine piept partidului-stat. OK, e si asta o pozitie. Ce ma nedumereste pe mine e altceva: absolut toate aceste partide, sau oamenii care le formeaza, au fost la putere, la guvernare, cel putin o data dupa revolutie. Cum se face ca nu au gasit in aceasta campanie ceva pozitiv de spus despre performantele lor la guvernare, care sa faca ne-necesara pozitia anti-PSD. In loc sa zica: vrem sa-i oprim pe PSD-isti sa fure, sa fi zis: cand am fost la putere am facut asta si asta. PNL se putea lauda cu guvernarea Tariceanu…au preferat sa-l marginalizeze pana a plecat din partid. PDL se putea lauda cu tot ce au facut bun la guvernare si chiar au incercat, dar nu i-a crezut nimeni. PMP a incercat sa se pozitioneze ca un nou partid, cu o noua atitudine, dar cu Udrea si EBA e greu, asa ca au esuat si ei tot intr-un discurs anti-PSD. Ca sa-l citez pe regele Theoden: “Cum am ajuns aici?” Sa fii la putere ani de zile intr-o formula sau alta si in niste alegeri extrem de importante sa nu poti sa zici altceva decat “nu cu aia”.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare vina o are basescu, pentru ca nu a stiut sa creasca nimic in cei 10 ani de mandat, a condus cum a condus (cu Boc, cu Udrea, cu Blaga si altii ca ei) si a creat o miscare de respingere in electorat care i-a taxat de-a valma pe el si ai lui si-n 2012 – de doua ori) si acum in 2014. Daca cineva din dreapta esicherului politic ar avea puterea sa recunoasca asta, ar trebui sa spuna ca nu PSD a castigat alegerile (cum spuneam la inceput, ei fac ce fac de 25 de ani), ci PNL, PDL, PMP, FC, NR, PNTCD le-au pierdut.

 

Sindromul Al Capone

Pe Al Capone l-a prins IRS-ul. Nu FBI, nu CIA, nu DEA (nici nu stiu daca se jucau prin curte la vremea aia), nu ATF (idem) si in mod sigur nu ETC (cea mai secreta entitate din lume, apare peste tot). Carevasazica, criminal, mafiot, dar a cazut pe taxe si impozite neplatite.

Pe Adrian Nastase, omul cu “un miliard de euro in Marea Chinei”, exponentul partidului-stat, cel care controla cu o mana de fier un sistem mafiot, etc, l-au prins cu niste gainarii pentru care probabil ca nu s-ar fi ridicat macar de pe scaun.

A mai fost un trist pe care l-au prins cu niste caltabosi.

Acum l-au bagat pe Mazare la arest (nu zic la conserva, pun too obvious) pentru, atentie, o mita de 175.000 Euro. Asta isi facea vacantele in Madagascar, invartea curvele pe degete, avea salupa, 300.000 cash si 600.000 dati cu imprumut (asta din declaratia oficiala de avere) si el punea botul la 175 de mii de iepuroi amarati? Contractul pentru care ar fi luat aceasta spaga era de 2 bulioane si ceva, urcat pe urma la peste 3 milioane euro si el a luat mai putin de 6%.

Jenant.

Diverse in diverse

1. Campania de relansare a magazinelor de bricolaj Brico Store, acum sub brandul Brico Depot, dupa achizitia de catre cei de la Kingfisher, are pe outdoor un keyword “special” si anume “Arivaj”. Cineva sa ia copywriter-ul si sa-l puna sa “walk the plank”.

2. Au aparut stenogramele interceptarilor in flagrantul lui Mihail Vlasov, fostul presedinte al Camerei de Comert a Romaniei, actual presedinte al Celulei de Arest de la Politia Capitalei (cred). Ca si in cazurile precedente, de ceva ani incoace, nu pot sa nu remarc un fapt cel putin curios: toti interceptatii astia, in unele cazuri oameni cititi si cu verbul la ei, din interceptari par a fi ultimii agramati, cel putin beti manga si fumati la greu, oricum absolut dezarticulati. Uite aici stenograma din cazul Vlasov, luata cu copy/paste de pe www.stiripesurse.ro (presupun ca cine le-a dat-o a facut o transcriere a inregistrarii):

“Vlasov Mihail: Aveți banii la dumneavoastră?

Petroczki Gheza Iosif: Da. E afară. Îi am în mașină. – (Asta are voie sa faca dezacord ca e bozgor si astia nu stiu altfel)

Vlasov Mihail: La mașină, nu? Merge băiatu’ cu dumneavoastră. Să plecăm acuma…

Petroczki Gheza Iosif: Da, bine.

Vlasov Mihail: Merge cu mine… merge băiatul ăla cu dumneavoastră. – (cine merge cu unu cine merge cu altul?)

Petroczki Gheza Iosif: Bine.

Vlasov Mihail: Și ne mai întâlnim doar data viitoare. Nu vorbim la telefon, nu mai dați telefon nici cu… [neinteligibil]… niciodată, da? – (toate bune si frumoase pentru primele cateva cuvinte, pe urma pac un “neinteligibil”)

Petroczki Gheza Iosif: Bine.

Vlasov Mihail: Bine domnu… – (cui ii spune Vlasov “domnu”? Unuia care ii aducea spaga si in conditiile in care el cerea sa I se vorbeasca cu “excelenta”? Un impanat d-asta nu cred ca vorbeste cuiva altfel decat de sus.)

Vlasov Mihail: Și aștepți la… [neinteligibil]… Te duci fix la mașină și vin și eu la mașină. – (al doilea “neinteligibil” plus o repetitie asa…sa fie).

Onofrei Adrian Ioan: Da, da.

***

Vlasov Mihail: Dacă veniți prima dată cu ăia două sute, no.

Vlasov Mihail: Vorbim de… vorbim de jumătate din bani. Vorbim de jumătate, deja. Tranșa asta și diferența de trei sute la termenu’ viitor.

Petroczki Gheza Iosif: Deci, încă trei sute, termenu’ viitor?

Vlasov Mihail: Ă?

Petroczki Gheza Iosif: Deci… încă trei sute la termenu’ viitor?

Vlasov Mihail: La termenu’ viitor, da!

Vlasov Mihail: Normal. Dumneavoastră o vedeți de… ca și cum noi nu ne-am discutat nimic. Dumneavoastră vă vedeți în mod normal …[neinteligibil]… o continuare. Când o să vină sorocul pronunțării o să …[neinteligibil]… Asta-i… asta-i singura, asta e ceea ce trebuie să se întâmple, asta se va întâmpla. – (aici e deja babbling si curge cu “neinteligibil”) “

Ce vreau sa subliniez e ca orice hapciucalitic cu ceva talent la un editor audio bun si acces la multe inregistrari cu “vinovatul” ar fi putut sa puna cap la cap toata varza asta, ca si toate celelalte din alte cazuri in care ascultatii sunt loviti brusc de handicap la vorbire. In conditiile in care de ani de zile pica astia ca mustele pe fix acest gen de interceptari, unu ca Vlasov se lasa ascultat, interceptat, prins cu banii la sofer (chestie din care scapa foarte usor daca nu erau interceptarile)? Imi vine asa de greu sa cred ca toti astia care fura de ani de zile s-au prostit asa brusc si pica pe niste chestii care nu se fac daca te stii cu musca pe caciula. Ori ii lovesc astia cu vreo flacara violet generatoare de prostie, ori s-au bazat pe niste “spate” care intre timp s-a dat la fund si de unde credeau ca ei sunt sariti de la scosul la tabla, de fapt, uite ca i-a ascultat domn profesor Sergiu Ion Radu de acum nu se vad de gratii.

Cum stiu ca se poate asta? Pentru ca am facut-o la un moment dat 🙂

Ooooh, those Russians

Din seria: daca tot facem taraboi in Ucraina, hai sa facem si in Transnistria, in aceeasi bani, sa facem economie, va prezint o declaratie recenta a domnului Rogozin, zis si “inamicul virtual al Romaniei” ca e ala care ne-a luat la mishto pe Twitter, FB si articole pe Vocea Rusiei:

Economy of scale when going to war!

 

Daca existau Facebook, Twitter si YouTube in ’89…

…baietii insarcinati cu scenariul, regia si implementarea caderii blocului estic ar fi avut o viata mult mai usoara. Sa luam doar cel mai recent exemplu de revolutie social(a) media, Ucraina, nu e nevoie sa mergem inapoi la primavara araba, sau la piata din Stambul.

In ’89 marea problema era ca nu puteai sa capacitezi multimi, nu aveai cum sa comunici ore de intalnire, planuri de actiune, etc. Dupa ce au inceput actiunea la Timisoara, cu alde Tokes, au avut o problema in a raspandi vestea despre ce se intampla acolo, iar pentru a crea masa critica de oameni necesara “revolutiei” a trebuit sa-l manipuleze pe Ceausescu sa convoace el insusi o mare adunare populara de sustinere a regimului (Piata Taksim, Piata Maidan, Piata Revolutiei).

Mai departe, scenariul s-a desfasurat aproape identic, e chiar trist sa vezi ca aceeasi vrajeala functioneaza brici dupa atatia ani. Protestatarii pasnici sunt batuti si impuscati de autoritati, se enerveaza si incep sa apara victime si din randul fortelor de “represiune”, lucrurile escaladeaza pana la punctul in care, sub presiunea opiniei publice (alimentata cu informatii dintr-o singura directie), dictatorul fuge, militia (fortele de represiune, acum democratice) se da cu poporul, armata intra in cazarmi (sau nici nu iese), toata lumea sare in sus de bucurie si jubileaza, a mai cazut un dictator.

Lista similitudinilor nu se opreste aici: si in Romania in 89 si in Ucraina in 2014, au murit oameni. La noi mai misterios, la ucrainieni mai transparent (poza cu protestatarul cu pusca cu luneta e foarte lamuritoare). Haosul (dez)informatiilor a functionat in ambele cazuri, nu conteaza de unde luai informatia, o puteai percepe oricum vroiai ca oricum nu aveai cum sa verifici daca aia care cadeau impuscati pe strada in Ucraina erau extremistii care luptau alaturi de fortele de ordine sau protestatari pasnici, precum nu puteai sa vezi nici cine tragea, vreun sniper de la Berkut sau vreun protestatar cu chef de Let’s Play God!

In 2013/2014, in Ucraina, manifestantii comunicau la fel de repede ca fortele de ordine si aveau monopolul asupra informarii opiniei publice din afara tarii prin valul de videoclipuri postate pe YT, FB si Twitter. A fost atat de simplu sa umble la coarda sensibila, cu toti oamenii disperati sa “contribuie” la caderea regimului dictatorial printr-un post, repost, hashtag, checkin, etc, tot arsenalul unui militant de birou care se respecta.

Probabil ca o sa treaca cativa ani pana vom afla ceva mai multe despre papusarii din spatele tuturor miscarilor de eliberare din ultimii 2-3 ani, dar un lucru e sigur: au lucrat pe acelasi scenariu prafuit pe care l-au folosit si in Romania in ’89.

%d bloggers like this: